Connect with us
Advertisement

Eveniment

Moșii de iarnă 2024: Ce nu este bine să faci în Sâmbăta Morților. Tradiții, superstiții și obiceiuri

mosi iarna

Publicat

Pe 9 martie creștinii ortodocși sărbătoresc Moșii de Iarnă sau Sâmbăta Morților. Este una dintre sărbătorile importante în calendarul ortodox 2024. În această zi creștinii fac parastase și dau de pomană pentru cei răposați.

Moșii deiarnă, care pică de fiecare dată o zi de sâmbătă, creștinii dau de pomană și se respectă mai multe tradiții și obiceiuri.

Totodată, la biserică sunt pomeniți morții și se spun rugăciuni pentru sufletele celor adormiți.

Moșii de iarnă 2024 sunt înainte de Lăsatul secului de carne pentru intrarea în Postul Paștelui este Sâmbăta Morților, potrivit tradiției creștine.

În acest moment, ne amintim de părinţi, bunici, străbunici şi de cei dinaintea lor, pe care nimeni nu îi mai poate pomeni.

În tradiția ortodoxă, în ziua praznicului se aduc la biserică, pentru a fi sfințite, coliva, prescura și o sticlă de vin.

De asemenea, se sfințesc vase cu mâncare și pachete cu alimente pe care rudele celor adormiți le împart după slujba de pomenire.

Pentru pomenirea morților în Transilvania se duc la biserică ”pupi” (un fel de chec cu mere), iar în Banat se mănâncă piftii.

Când pică Moșii de Iarnă în 2024

Moșii de iarnă 2024 sunt trecuți în calendarul orotodox în data de 9 martie, zi în care sunt şi Moşii de primăvară 2024. Această dată este fix înainte de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, cunoscută și sub numele de Lăsatul Secului de Carne pentru intrarea în Postul Paștelui, serbată anul acesta pe 10 martie 2024.

Moșii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morților, în număr de șapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.

Prima pomenire din anul 2024, numită și Moșii de iarnă, are loc 9 martie, urmând ca Moșii de primăvară să fie prăznuiți pe durata întregului Post al Paștelui, în timp ce Moșii de Vară vor fi pomeniți pe 22 iunie, iar Moșii de toamnă pe 2 noiembrie 2024.

Când pică Moșii de Iarnă și Moșii de Primăvară în 2024: Lăsatul secului pentru Postul Paștelui

Lăsatul Secului pentru carne se ține în Duminica Înfricoșatei Judecăți. În toate zonele rurale din țară, Lăsatul Secului de Paști joacă un rol extrem de important.

La lăsatul secului, înainte de intrarea în Postul Paştelui, în satul tradiţional aveau loc petreceri, fiecare înfruptându-se pe săturate din bucatele de care nu se vor mai putea atinge în post, pentru a nu le duce dorul.

Lăsata Secului de Paști păstrează tradiții specifice începutului unui an agrar, sărbătorit odată cu echinocțiul de primăvară.

De unde provine denumirea de „moșii de iarnă”?

Cuvântul „moși” provine de la „strămoși”, si se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul „moși”, sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei.

Din zilele de Moși amintim: „Moșii de primăvară” (de Măcinici), „Moșii de vară” (sâmbătă dinaintea Rusaliilor), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), „Moșii de iarnă” (sâmbăta de dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).

Vezi și Când se fac parastasele după deces. Rânduieli bisericești în 2024: Perioadele în care nu se poate face pomenirea morților în acest an

Totodată, la biserică sunt pomeniți morții și se spun rugăciuni pentru sufletele celor adormiți.

Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților, așa cum o numesc românii, va avea loc în 2024 pe 9 martie, înainte de Lăsatul secului de carne pentru intrarea în Postul Paștelui.

De moșii de iarnă, la slujbă se aduc pentru sfințire pachete și colivă. Acestea sunt sfințite de preot, iar mai apoi sunt împărțite oamenilor prezenți la slujbă.

La slujba din Sâmbăta Morților (moșii de iarnă), preoții săvârșesc Sfânta Liturghie și se roagă, citind numele tuturor morților trecuți în pomelnice. În același timp, oamenii merg la mormintele celor dragi și aprind lumânări, dau cu tămâie și aduc flori.

Moșii de iarnă 2024:  Tradiții și obiceiuri

În Transilvania, se oferă de pomană inclusiv bucate preferate de cel pentru care se face pomana plus o prăjitură denumită “pupi” (chec de mere).

Pomana trebuie împărțită în primul rând persoanelor sărmane, dar poate fi oferită și celor prezenți în biserică, rudelor sau vecinilor.

În unele zone, după slujba de pomenire de la biserică, creștinul merge alături de preot la mormântul celui drag care a decedat, iar acolo, preotul săvârșește o slujbă mică, în care mormântul este stropit cu vin.

Preparatele aduse de rudele celor adormiţi în Sâmbăta Morţilor bucate spre a fi sfinţite sunt numite jertfe nevăzute.

Pachetele aduse la biserică în dimineaţa zilei de moşii de iarnă 2023 trebuie pregătite în casă, la care ar trebui să se pună şi câte o lumânare, dar şi un prosop.

Pe lângă toate acestea, rudele pregătesc şi un pomelnic cu numele celor adormiţi pe care îl dau preotului înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii, împreună cu cărbuni, tămâie şi un colac.

Totodată, în ziua de moşii de iarnă, pe 9 martie, rudele mai merg în cimitir pentru a face curat sau aprinde lumânări la mormintele celor adormiţi.

Tot pe 9 martie de Moşii de iarnă se dă de pomană şi piftie. Sâmbăta Morţilor de iarnă sau Moşii de iarnă se mai numesc şi Moşii de piftie sau Sâmbăta piftiilor.

Potrivit tradiţiei populare, piftiile respective trebuie consumate în ziua de Moşii de iarnă, pe 18 februarie. Dacă nu se mănâncă, a doua zi trebuie să le arunci, altfel vor veni friguri în timpul verii.

După Sâmbăta Morților, Moșii de iarnă, urmează Duminica înfricoșatei judecăți și lăsatul secului de carne, înainte de intrarea în Postul Paștelui.

Moșii de iarnă 2024: Nu se spală și nu se aruncă gunoiul

În tradiția populară există credinţa că  în această zi sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită.

Aşa cum la Moşii de vară s-au păstrat din bătrâni o serie de superstiţii pentru liniştea răposaţilor, şi la cei de iarnă se respectă datinile populare. În această perioadă nu se circulă noaptea, pentru că sufletele morţilor colindă neîncetat.

Cel mai periculos este să mergi în noaptea din ajun şi de Mosi, când sufletele se întorc la mormite şi aşteaptă să meargă la Cer.

Tot de Moşi, gospodinele nu dau cu mătura ca să nu ridice praful în  ochii răposaţilor, nu spală şi nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morţilor.

La Moşii de iarnă, în sâmbăta dinaintea Înfricoșatei Judecăți, tradiţia populară spune că nu e bine să lucrezi pentru că rişti să înnebuneşti sau să tremuri.

Principalele zile de Moși:

  • „Moșii de primăvară” (de Macinici),
  • „Moșii de vară” (sâmbăta dinaintea Rusaliilor),
  • Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie),
  • „Moșii de iarnă” (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).

În Biserica Ortodoxă s-au păstrat mai multe zile de pomenire a morţilor când creştinii merg la biserică sau în cimitire cu diverse alimente pe care le împart altor persoane.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement