Moșii de vară 2026. Semnificații, tradiții și obiceiuri de Sâmbăta Morților
Moșii de vară 2026, cunoscuți și ca Sâmbăta Morților, sunt marcați sâmbătă, 30 mai, cu o zi înainte de Rusalii.
În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe cei trecuți în neființă, participă la Sfânta Liturghie și la slujbe de pomenire, dau de pomană și aprind lumânări la morminte.
În tradiția Bisericii, sâmbăta este considerată zi pentru pomenirea morților, cu excepția situațiilor în care regulile bisericești prevăd altceva.
Această zi este văzută ca o imitare a Sâmbetei Mari, atunci când Mântuitorul Iisus Hristos S-a aflat "în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul", potrivit crestinortodox.ro.
Biserica a ales sâmbăta pentru pomenirea celor adormiți, deoarece este ziua în care Hristos a sălășluit în mormânt și a propovăduit celor din iad.
Potrivit învățăturii creștine, în această zi, Mântuitorul S-a pogorât cu sufletul la iad, a sfărâmat puterea acestuia și i-a scos pe Adam și Eva, împreună cu toți drepții Vechiului Testament, ducându-i în rai.
Astfel, două sâmbete din an sunt rezervate special de Biserica Ortodoxă pentru pompenirea general a morților: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoșatei Judecăți/ Postul Paștelui) și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor).
Tradițional, acestea poartă denumirea de "moși" (Moșii de iarnă/Moșii de vară). În aceste zile se face pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor cei adormiți.
În sâmbata dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbata Rusaliilor sau "Moșii de vară"), se face pomenirea morților, prin rugăciuni, pentru ca și ei să se bucure de darurile Sfântului Duh.
Moșii de vară 2026. Semnificații
În credința ortodoxă, moartea nu este văzută ca trecere în neființă, ci ca trecere de la un mod de existență la altul. Sensul este legat de înviere, așa cum arată și cuvintele Mântuitorului, rostite în casa lui Iair: "Nu plângeți; n-a murit, ci doarme" (Luca 8,52).
Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință. Aceste stări dureaza până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc.
Ortodocșii se roagă pentru a ajunge la Judecata universală într-o stare mai bună decât aceea cu care cel adormit s-a despărțit de trup.
Alte zile de pomenire a morților
Potrivit Calendarului Ortodox 2026, celelalte zile de pomenire a celor trecuți în neființă sunt:
- 6 august - Schimbarea la Față a Domnului, sărbătoare în care Biserica se roagă ca și cei trecuți la cele veșnice să se împărtășească de lumina dumnezeiască a Taborului;
- Paștile Blajinilor - sărbătoare ținută după Duminica Tomii;
- Joia Înălțării Domnului - zi în care sunt pomeniți eroii și cei trecuți în neființă.
Slujba în care sunt pomeniți cei adormiți întru Domnul este cunoscută sub numele de parastas. Parastasele sunt slujbe speciale, în cadrul cărora trupul celui decedat nu este prezent, fiind simbolizat prin colivă.
Termenul provine din verbul grecesc "paristemi", care înseamnă a sta alături de cineva sau a fi aproape de cineva.
Astfel, parastasul este slujba prin care credincioșii se alătură, prin rugăciune, celui trecut la cele veșnice și se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor acestuia.
Parastasele pot fi făcute ori de câte ori familia sau apropiații doresc să se roage pentru cel adormit împreună cu Biserica.
Totuși, în anumite perioade din anul bisericesc nu se fac pomeniri pentru cei adormiți, deoarece sunt zile de bucurie și sărbătoare, potrivit crestinortodox.ro.
Moșii de vară 2026. Tradiții și obiceiuri
În tradiția populară se credea că sufletele celor adormiți, care ar fi părăsit mormintele în Joia Mare, se întorc în lumea de dincolo în sâmbăta dinaintea Rusaliilor.
De aceea, oamenii obișnuiau să facă pomeni și să se roage pentru liniștea sufletelor celor morți.
În această zi, credincioșii merg la biserică, duc pomelnice, colivă, colaci, vin și lumânări, iar preoții oficiază slujbe de pomenire.
După slujbă, oamenii împart de pomană mâncare, fructe de sezon, apă, vin sau vase, în memoria celor dispăruți.
În multe zone ale țării, gospodăriile și mormintele sunt împodobite cu ramuri de tei, considerate aducătoare de protecție și liniște.
De asemenea, mormintele sunt curățate din timp, se aprind lumânări și se pun flori.
În unele sate din Bucovina, pomenile sunt trimise încă de dimineață la casele vecinilor. Acest obicei arată grija oamenilor pentru păstrarea legăturii cu cei plecați, dar și respectul față de tradițiile moștenite din familie.
Moșii de vară rămân astfel o zi de rugăciune, milostenie și aducere aminte, în care oamenii își pomenesc rudele trecute la cele veșnice și păstrează vii obiceiurile strămoșești.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)