Nepăsare mascată de aglomerație la UPU Alba Iulia. O femeie a stat șapte ore în triajul urgenței până să fie consultată de un medic
Acesta nu este singurul caz. Tot mai mulți oameni se plâng de serviciile și de timpul de așteptare la UPU Alba Iulia. Chiar și vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman, a testat eficienţa serviciilor de la Unitatea de Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Alba, după ce a primit sesizări de la mai mulţi pacienţi că timpul de aşteptare pentru a fi primiţi la consultaţii este foarte mare. El a constatat că există o lipsă acută a personalului de specialitate la UPU, dar și a dotărilor necesare pentru laboratorul de analize.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, „pacient incognito” la Urgenţa spitalului din Alba Iulia. Cât a aşteptat la camera de triaj
Potrivit pacientei M.R., la ora 13.00 a început să se simtă rău, cu stări de greață, amețeală, stări de panică și, pentru că doctorii de familie și cabinetele particulare sunt închise duminică, a decis că nu mai poate aștepta și că trebuie să meargă la spital pentru îngrijiri medicale. Nu s-a gândit nicio clipă că va aștepta peste șapte ore degeaba. Femeia povestește că, după câteva ore de stat, o asistentă i-a spus să mai aștepte că va fi preluată de medicul de gardă imediat ce va termina cu pacienții care au ajuns în stare gravă.
La ora 19.00, după șase ore de stat, garda s-a schimbat și pe tură au intrat alți medici. În acel moment, atât femeia, cât și familia care era alături de ea în sala de așteptare, au întrebat ce se întâmplă și de ce a fost lăsată să aștepte atâta timp. Aceeași asistentă i-a răspuns că: „eu ți-am zis că nu are timp de tine”, după ce înainte i s-a spus să aștepte.
Nici în momentul în care tensiunea femeii a trecut de 180 nu a fost primită la consultație.
Soțul acesteia spune că a întrebat asistentele ce poate să facă pentru că toate cabinetele din oraș sunt închise și din nou i s-a spus să aștepte. Acesta spune că înțelege faptul că pacienții trebuie triați în funcție de gravitate, dar consideră că, în cele șapte ore, 15 minute existau pentru un consult.
„Eu cred că, pe lângă lipsa de profesionalism, este vorba și despre rea voință, pentru că soția mea s-a prezentat și vineri la urgență. Atunci i s-au făcut analizele și a fost trimisă acasă. Cel mai probabil asistenta de la recepție crede că, din moment ce a fost o dată consultată, nu mai este cazul. Noi am mers și la medicul de familie și am făcut și o programare la un cabinet privat, care ne va primi abia joi. Ce trebuia să facem în acest caz? Nu pentru momentele în care oamenii se simt rău și nu se pot adresa altor unități medicale este creată urgența?”, a spus bărbatul.
Abia după șapte ore de stat în sala de așteptare, la ora 20.30, femeia a fost primită de medicul de gardă.
Familia femeii spune că va face o sesizare conducerii spitalului pentru ca viitorii pacienți să nu se lovească de astfel de probleme.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (11)