Eveniment
Noi MAJORĂRI de TARIFE pentru colectarea deşeurilor la Alba Iulia. S-a scumpit taxa de depozitare a gunoiului la Cristian
O nouă majorare de tarife pentru serviciul de salubrizare la Alba Iulia intră în atenţia Consiliului Local. După ce în urmă cu aproximativ două luni tarifele s-au scumpit pentru că gunoiul trebuie transportat şi depozitat la rampa de la Cristian (judeţul Sibiu), acum taxa de depozitare în această locaţie a crescut cu 10 lei.
Astfel, firma de salubrizare propune cu o nouă cerere de creștere a prețurilor și în Alba Iulia.
„Urmare a HCL nr. 56/30.06.2015 a Consiliului Local al comunei Cristian, judeţul Sibiu, privind aprobarea tarifului de depozitare a deșeurilor municipale în depoziul ecologic din Cristian, SC Trancon SRL Brăila a majorat tariful de depozitare de la 50,00 lei pe tonă fără TVA la 60,79 lei/tonă fără TVA.
Structura tarifelor aprobate prin HCL nr.228/09.07.2015 a avut la bază trei componente principale: costuri legate de colectarea deșeurilor din minicipiul Alba Iulia, costuri de transport și costuri privind contravaloarea despozităriideșeurilor la depozitul de la Cristian județul Sibiu.
Referitor la aceste aspecte prin adresa nr. 70300/03.09.2015, SC Polaris M Holding SRL Constanța și-a exprimat acordul ca elementele de cost pentru colectarea și transportul deșeurilor din municipiul Alba Iulia să rămână neschimbate în conformitate cu HCL nr. 228/2015, iar singurul element de cost care se modifică fiind tariful de depozitare a deșeurilor de la depozitul din localitatea Cristian județul Sibiu, administrat de SC Trancon SRL”, se arată în raportul de specialitate al proiectului care va fi supus la vot în ședința de Consiliu Local.
Cu alte cuvinte, majorările de tarife sunt cauzate de creşterea taxei de depozitare la rampa de la Cristian.
Citeşte şi Primăria Alba Iulia: Groapa de deşeuri de la Pârâul Iovului a fost închisă şi Poliţia Locală monitorizează zona. Cât plătesc albaiulienii pentru gunoi
Potrivit proiectului, noile tarife sunt:
Precolectare, colectare, transport deşeuri municipale sortate de la persoane fizice, asociaţii de proprietari la depozitul de la Cristian (Sibiu): 4,82 lei/persoană/lună, fără TVA (adică 3,342 lei plus tarif depozitare 1,479 lei), de la 4,56 lei/persoană/lună fără TVA, în prezent (5,65 lei cu TVA)
Precolectare, colectare, transport deşeuri municipale nesortate de la agenţi economici şi instituţii publice la depozitul de la Cristian (Sibiu): 63,63 lei/mc, fără TVA (adică 42,35 lei plus tarif depozitare 21,27 lei), de la 59,85 lei/mc fără TVA (72,21 lei cu TVA)
Precolectare, colectare, transport deşeuri stradale la depozitul de la Cristian (Sibiu): 0,45 lei/ 100 mp, fără TVA (adică 0,28 lei plus tarif depozitare 0,16 lei) de la 0,421 lei/100 mp fără TVA.
Precolectare, colectare, transport, depozitare deşeuri din rămpi neautorizate, la depozitul de la Cristian (Sibiu): 56,12 lei/mc fără TVA (adică 34,84 lei/mc plus tarif depozitare 21,27 lei/mc), de la 51,346 lei/mc fără TVA, respectiv 63,669 lei cu TVA.
Reamintim că din 16 iulie, rampa de gunoi de la Pârâul Iovului a fost închisă, pentru că nu era conformă, iar astfel deşeurile oraşului Alba Iulia sunt transportate la depozitul ecologic de la Cristian (judeţul Sibiu).
Tarifele de colectare şi transport pentru deşeurile din Alba Iulia, au crescut, în medie, cu 47%, iar pentru persoane fizice şi juridice, în medie, cu aproximativ 40%, după 16 iulie.
Reamintim că este în derulare investiţia Centrul de management integrat al deşeurilor din Galda de Jos, unde va fi depozit modern de depozitare, cu staţie de tratare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Eu
vineri, 18.09.2015 at 00:58
Renuuuuntam la coontractte