Connect with us
Advertisement

Eveniment

Noi reguli pentru pensionarea medicilor. În ce condiții vor putea profesa până la vârsta de 70 de ani. PROIECT

Publicat

Noi reguli pentru pensionarea medicilor. Medicii vor putea profesa în anumite condiții până la vârsta de 70 de ani, potrivit unui proiect legislativ lansat recent în dezbatere de Ministerul Sănătății. 

Ministerul Sănătății a lansat pe 26 august, în dezbatere publică, un proiect de ordonanță privind modificarea și completarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății.

Prin proiectul de ordonanță se creează cadrul legal pentru menținerea în activitate a medicilor, indiferent de sex până la vârsta de 70 de ani sau după vârsta de pensionare prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii.

„În vederea eliminării unor discrimnări între diferitele categorii profesionale și având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1.089 din 4 decembrie 2023, se impune corelarea prevederilor referitoare la vârsta standard de pensionare, precum și continuarea activităţii, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu cadrul general care reglementează sistemul public de pensii”, se precizează în nota de fundamentare.

În prezent medicii se pot pensiona la vârsta de 67 de ani indiferent de sex, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 391 din Legea nr. 95/2006. De asemenea, reglementarea vârstei de pensionare și a excepțiilor de la vârsta standard de pensionare în forma actuală a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, este raportată la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit proiectului, medicii se pot pensiona în condiţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii.

Noi reguli pentru pensionarea medicilor. În ce condiții vor putea profesa până la vârsta de 70 de ani

„Medicii pot continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului sau prin notificarea casei de asigurări de sănătate de către medicul care se află în relație contractuală în mod direct cu aceasta. Medicul va notifica casa de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală, cu cel puţin 30 de zile înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii”, se precizează în proiect.

Medicii titulari ai cabinetelor de medicină de familie din mediul rural, care îşi desfăşoară activitatea în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate judeţene, îşi pot continua activitatea în aceleaşi condiţii, după împlinirea vârstei de pensionare, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcţia de sănătate publică judeţeană şi de CMR, prin colegiile judeţene ale medicilor, pe baza certificatului de sănătate.

Medicii care au depăşit limita de vârstă de 70 ani prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii vor putea profesa în continuare în unităţi sanitare private.

„Desfăşurarea activităţii medicilor după împlinirea vârstei standard de pensionare se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al CMR, eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv”, mai prevede proiectul.

În spitalele cu deficit de personal, medicii vor putea profesa peste vârsta de 70 de ani

În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii îşi pot continua activitatea peste vârsta de 70 ani prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii, la propunerea unităţii sanitare publice, cu avizul anual al CMR, prin colegiile teritoriale judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti şi cu aprobarea ordonatorului principal de credite, până la ocuparea posturilor prin concurs.

Medicii care au împlinit vârsta de 70 de ani nu pot deține funcții de conducere în cadrul CNAS și al caselor de asigurări de sănătate.

În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri corespondenţi ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gradul I, doctorii în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă medicii, membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale pot fi menţinuţi în activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, cu modificările şi completările ulterioare. De acelaşi drept pot beneficia şi medicii, membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei Române.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement