Noi sisteme de siguranță pentru autovehiculele noi, de la 1 iulie, în UE. Pe lângă cutia neagră și sistemul ISA, vor deveni obligatorii alte 7 sisteme. Sunt condiții obligatorii pentru ca un autovehicul să poată fi omologat și vândut pe teritoriul Uniunii Europene.

Publicitate

Interfață care va permite instalarea dispozitivelor antidemaraj cu etilotest. Acest sistem va permite montarea ulterioară a unui echipament, care va detecta faptul că șoferul a consumat alcool.

În această situație mașina nu va mai porni de pe loc, porivit G4Media.

Sistem de avertizare a neatenției și a stării de oboseală a șoferului. Cu ajutorul unor senzori și/sau camere și prin analizarea comportamentului la volan, sistemul va atenționa șoferul asupra lipsei de atenție sau a oboselii.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Acest sistem este deja prezent pe multe autovehicule sub diverse denumiri comerciale.

Cutia neagră la mașini: EDR va fi obligatoriu pe autovehiculele înmatriculate începând cu 6 iulie 2024. Ce date colectează

Sistem de avertizare pentru oprirea de urgență. Acest sistem va porni automat luminile de avarie în cazul unei frânări foarte puternice pentru a atenționa ceilalți partipanți la trafic.

Noi sisteme de siguranță pentru autovehiculele noi: Sistem de avertizare la mersul înapoi. Mașinile vor trebui echipate în mod obligatoriu cu senzori și cameră pentru mersul înapoi.

Sistem avansat de frânare de urgență. Cunoscut deja sub denumirea de Autonomous Emergency Braking și de asemenea prezent pe multe mașini, acest sistem acționează automat frânele atunci când detectează o coliziune iminentă.

Publicitate

Sistem de menținere a benzii. Acest sistem va atenționa șoferul și va corecta în mod automat traiectoria autovehiculului dacă acesta este pe cale să părăsească în mod accidental banda de mers sau partea carosabilă.

Sistem de monitorizare a presiunii în pneuri.