Noiembrie, luna lui Brumar: tradiții și superstiții. Fenomene astronomice spectaculoase în ultima lună de toamnă
Noiembrie este ultima lună calendaristică de toamnă și marchează trecerea spre sezonul rece. Este a 11-a lună din calendar, are 30 de zile și este cunoscută popular drept Brumar, Brumariu, Brumaru Mare sau Promorariu, denumiri inspirate de brumele groase și de promoroaca specifice perioadei.
În unele regiuni, noiembrie mai era numită Indrea, după sărbătoarea Sfântului Andrei, sau Vinar și Vinicer, pentru că acum fermenta și începea să se limpezească vinul din butoaie.
Tradițiile lunii îmbină sărbătorile creștine cu vechi credințe despre venirea iernii, protejarea gospodăriilor și a animalelor, pomenirea morților și aflarea vremii sau a ursitului.
Cum este împărțită luna noiembrie în calendarul popular
În calendarul popular, luna noiembrie este organizată în jurul a cinci perioade tradiționale: Săptămâna Miriștei, Săptămâna Arhanghelilor, Săptămâna Filipilor de Toamnă, Săptămâna Ovideniei și Săptămâna Andreiului de Iarnă.
La începutul lunii este Săptămâna Miriștei, perioadă în care se încheiau însămânțările de toamnă și începea aratul miriștilor pentru culturile de primăvară.
Apoi, în jurul datei de 8 noiembrie, urmează Săptămâna Arhanghelilor, care are în centru sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, considerați în tradiția populară ocrotitori ai oamenilor și turmelor.
În preajma datei de 14 noiembrie este Săptămâna Filipilor de Toamnă, deoarece este asociată "zilelor lupului".
Perioada coincide și cu Lăsata Secului, în 14 noiembrie, dar și începutul Postului Crăciunului, în 15 noiembrie.
În jurul mijlocului lunii erau respectați Filipii de Toamnă, numiți în unele zone și Gădineții sau Martinii de Toamnă.
Datele și numărul Filipilor diferă de la o regiune etnografică la alta. În unele comunități erau ținute câteva zile înainte și după începerea Postului Crăciunului.
În credințele populare, perioada marca începutul împerecherii lupilor. Pentru protejarea animalelor și gospodăriilor erau respectate mai multe interdicții:
- nu se lucra lâna,
- nu se cosea și nu se torcea,
- nu se foloseau anumite obiecte ascuțite,
- nu se dădea foc sau jar din casă,
- nu se împrumutau obiecte,
- nu se scotea gunoiul din gospodărie.
Se credea că respectarea acestor interdicții "lega gura lupului" și ținea animalele sălbatice departe de turme.
În jurul sărbătorii din 21 noiembrie este Săptămâna Ovideniei. Ovidenia, denumirea populară a sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, era asociată cu lumina, focul și începutul iernii.
Oamenii aprindeau lumânări și urmăreau vremea pentru a face presupuneri despre anul următor.
La sfârșitul lunii este Săptămâna Andreiului de Iarnă, care are în centru Ajunul și sărbătoarea Sfântului Andrei, din 29 și 30 noiembrie.
În calendarul popular, această perioadă marca începutul simbolic al iernii și era legată de obiceiuri pentru protejarea gospodăriilor, "păzitul usturoiului" și ritualuri de aflare a ursitului.
Calendarul principalelor sărbători din noiembrie
- 1 noiembrie: Luminația sau Ziua Morților, marcată mai ales în Transilvania și Banat
- 8 noiembrie: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
- 11 noiembrie: Sfântul Mina, considerat în tradiția populară protectorul celor păgubiți
- 12-14 noiembrie: Filipii și Martinii de Toamnă, cu date diferite în funcție de regiune
- 14 noiembrie: Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului
- 15 noiembrie: începutul Postului Crăciunului
- 21 noiembrie: Ovidenia sau Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
- 29 noiembrie: Ajunul Sfântului Andrei
- 30 noiembrie: Sfântul Andrei, numit popular și Andrei-de-Iarnă sau Cap-de-Iarnă
De la "semnele vremii" la observațiile astronomice
În vechiul calendar popular, oamenii urmăreau bruma, ceața, vântul și comportamentul animalelor pentru a face presupuneri despre iarna care urma.
În schimb, momentele fenomenelor astronomice sunt calculate pe baza mișcării corpurilor cerești. Vizibilitatea lor din România depinde însă de nori, ceață, poziția observatorului și poluarea luminoasă.
Cele mai importante evenimente astronomice din noiembrie 2026
Noiembrie 2026 aduce două perioade favorabile observării Tauridelor, maximul curentului de meteori Leonide, o apropiere spectaculoasă între Marte și Jupiter și opoziția planetei Uranus.
Fenomenele vor putea fi urmărite și din România, dacă cerul este senin și observațiile sunt făcute din zone cu poluare luminoasă redusă.
4-5 noiembrie. Maximul Tauridelor de Sud
Tauridele de Sud ating maximul în noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2026. Curentul nu produce un număr foarte mare de meteori, ci undeva la aproximativ cinci pe oră în condiții ideale, dar este cunoscut pentru bolizii săi luminoși, care se deplasează relativ lent și pot rămâne vizibili câteva secunde.
Luna va fi în descreștere și iluminată în proporție de aproximativ 25%, astfel că lumina sa nu va afecta semnificativ observațiile.
Tauridele pot fi urmărite cu ochiul liber, fără telescop sau binoclu.
9 noiembrie. Lună Nouă
Luna Nouă se produce pe 9 noiembrie, la ora 09:02, ora României. Nopțile apropiate acestei date vor avea un cer mai întunecat și vor fi favorabile observării stelelor și meteorilor.
Luna Nouă nu este vizibilă, deoarece partea sa luminată este orientată în direcția opusă Pământului.
11-12 noiembrie. Maximul Tauridelor de Nord
A doua ramură a curentului Tauridelor atinge maximul în noaptea de 11 spre 12 noiembrie. Rata estimată este tot de aproximativ cinci meteori pe oră în condiții ideale, însă pot apărea bolizi mult mai luminoși decât meteorii obișnuiți.
Condițiile de observare vor fi foarte bune, deoarece Luna va fi o seceră subțire, iluminată în proporție de numai aproximativ 5%.
16 noiembrie. Marte și Jupiter, apropiere spectaculoasă pe cer
Marte și Jupiter vor apărea foarte aproape una de cealaltă înainte de răsăritul Soarelui. Distanța aparentă dintre cele două planete va fi de aproximativ 1,2 grade, echivalentul a puțin peste două diametre ale Lunii Pline.
Fenomenul poate fi observat cu ochiul liber, deși un binoclu va oferi o imagine mai bună. Jupiter va apărea ca un punct foarte luminos, iar Marte va avea o nuanță roșiatică.
Cele două planete vor putea fi urmărite în a doua parte a nopții și dimineața, înainte de răsărit. Apropierea este doar aparentă: în realitate, Marte și Jupiter se află la distanțe foarte mari una de cealaltă.
17-18 noiembrie. Maximul curentului de meteori Leonide
Leonidele sunt active între 6 și 30 noiembrie, iar maximul regulat din 2026 este așteptat în noaptea de 17 spre 18 noiembrie. Pentru România, momentul teoretic al maximului este în jurul orei 01:45 din 18 noiembrie.
În condiții ideale pot fi observate aproximativ 15 meteori pe oră. Leonidele sunt meteori rapizi și provin din particulele lăsate în urmă de cometa 55P/Tempel–Tuttle.
Luna va fi în apropierea fazei de Primul Pătrar și poate ascunde meteorii mai slabi la începutul nopții. Condițiile se îmbunătățesc după apusul Lunii.
Pentru observare nu este necesar un telescop. Este recomandat un loc întunecat, departe de iluminatul localităților, și o perioadă de aproximativ 20-30 de minute pentru adaptarea ochilor la întuneric.
24 noiembrie. Lună Plină
Luna Plină se produce pe 24 noiembrie, la ora 16:53, ora României. Luna răsare în jurul orei 16:06, astfel că momentul fazei maxime se produce la scurt timp după apariția sa deasupra orizontului.
În tradiția nord-americană, Luna Plină din noiembrie este numită "Luna Castorului".
25-26 noiembrie. Uranus ajunge la opoziție
În noaptea de 25 spre 26 noiembrie, Uranus ajunge la opoziție. Planeta se va afla în direcția opusă Soarelui pe cer, va răsări aproximativ la apus și va putea fi observată întreaga noapte.
Acesta este unul dintre cele mai bune momente ale anului pentru observarea planetei, deoarece Uranus se află mai aproape de Pământ și atinge luminozitatea maximă anuală.
Planeta este însă dificil de identificat cu ochiul liber. Pentru observarea ei sunt recomandate un binoclu sau un telescop și o aplicație ori o hartă astronomică.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)