Noua taxă auto pentru mașinile poluante ar putea fi propusă de către primării. Propunerile privind noua taxă auto trebuie să vină din partea autorităților locale, pentru că acestea sunt cele care vor aplica noile măsuri, a declarat joi ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, la finalul ședinței de Guvern.

Publicitate

Potrivit acestuia, taxa auto trebuie să vină la pachet cu celelalte modificări ale sistemului fiscal, iar până în prezent nu s-a stabilit o formulă de calcul.

Noua taxă auto pentru mașinile poluante ar putea fi propusă de către primării

„Nu s-a stabilit formula de calcul şi nici n-am avut discuţii concrete cu reprezentanţii autorităţilor locale, asociaţia comunelor, asociaţia oraşelor sau municipiilor, pentru că trebuie să vină la pachet cu celelalte modificări ale sistemului fiscal.

Cu siguranţă, la momentul oportun, o să avem o dezbatere şi pe această temă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Şi aici, în principiu, propunerile trebuie să vină din partea acestor asociaţii, pentru că primăriile sunt cele care aplică implementarea, sau implementează aceste colectări de taxe locale şi, în mod normal, primele propuneri trebuie sa vină din partea lor”, a spus Tanczos Barna, citat de Agerpres.

Cei cu mașini care poluează mai mult vor plăti mai mult

Tanczos Barna declara în luna februarie că România a promis în 2021 prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) că va face o reformă şi în ceea ce priveşte taxarea mijloacelor de transport care sunt poluante.

Potrivit ministrului, lucrurile trebuie gândite astfel încât cei care poluează mai mult să plătească mai mult, dar trebuie avute în vedere şi gradul de suportabilitate şi puterea de cumpărare a cetăţenilor.

Publicitate

Citește și O nouă taxă auto pentru mașinile vechi și poluante, propusă din 2026. Ce presupune și cum va afecta proprietarii de vehicule

sursa: agerpres