Connect with us
Advertisement

Eveniment

Noutăți pentru șoferi din 2025. Drepturi, reguli, amenzi. Prevederi din legislația rutieră

Publicat

Noutăți pentru șoferi din 2025. De anul viitor, se aplică mai multe modificări legislative ce-i privesc pe conducătorii auto sau pe cei care doresc să obțină permisul de conducere.

Șoferii cu permis de categoria B vor beneficia de noi drepturi și reglementări care vor aduce schimbări importante în legislația rutieră din România.

Noutăți pentru șoferi din 2025. Drepturi noi pentru șoferii care dețin permisul de categoria B

De la 1 ianuarie 2025, șoferii cu permis de categoria B vor putea conduce motociclete, dar doar în anumite condiții, potrivit antena3.ro. Aceștia trebuie să aibă cel puțin 24 de ani și să fie titulari ai permisului de categoria B de minimum 2 ani.

De asemenea, este necesar să fi absolvit un curs de instruire de cel puțin 10 ore într-o școală de conducere autorizată pentru vehicule din categoria A. Motocicleta va trebui să fie echipată cu cutie automată și să aibă o capacitate cilindrică de cel mult 125 cmc.

Proba teoretică pentru permis

Persoanele care susțin examenul pentru permis auto nu vor mai fi obligate să dea proba teoretică doar în orașul de reședință.

Din 2025, examenul poate fi susținut în orice oraș din țară.

Noutăți pentru șoferi din 2025. Valoarea amenzilor

Punctul de amendă, echivalent cu 5% din salariul minim pe economie, va fi recalculat în funcție de noul salariu de bază ce va intra în vigoare la începutul anului. Prin urmare, șoferii care încalcă legislația rutieră vor plăti amenzi mai mari pentru contravenții, potrivit antena3.ro.

Notificări prin email sau SMS pentru reînnoirea permisului

Pentru a preveni situațiile în care permisul de conducere expiră fără ca șoferii să fie conștienți, aceștia pot opta pentru notificări prin email sau SMS. Acest serviciu le permite să primească avertismente din timp, astfel încât să poată reînnoi documentele înainte de termen.

Camerele de bord pot deveni un nou instrument de sancționare

Camerele de bord ar putea deveni un instrument de sancționare, întrucât înregistrările realizate de acestea ar putea fi folosite ca dovezi în cazul în care șoferii sunt surprinși că încalcă regulile de circulație.

Certificatul RAR devine obligatoriu la vânzarea autovehiculelor

Un nou document, Certificatul RAR Autopas, va fi necesar pentru tranzacțiile auto și va oferi informații detaliate despre istoricul vehiculului și asigură o transparență mai mare pentru cumpărători.

Evaluare psihologică pentru unii șoferi

Șoferii care prezintă simptome ce pot afecta siguranța în trafic vor fi supuși unei evaluări psihologice obligatorii. Aceasta măsură are rolul de a spori siguranța rutieră.

Modificări privind rovinietele și reglementările antidrog/alcool

Din primăvară, rovinietele vor avea noi perioade de valabilitate, oferind mai multe variante pentru șoferi. De asemenea, șoferii care refuză testele rapide pentru consum de droguri sau alcool își vor putea recupera permisul în 72 de ore, dacă rezultatele de la IML nu confirmă consumul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement