Connect with us
Advertisement

Administrație

Din 1 februarie, ATENȚIE la PARCARE! Orice mașină lăsată neregulamentar în Alba Iulia poate fi ridicată

Publicat

Începând de joi va începe operațiuna de ridicare a mașinilor parcate în locuri nepermise. De la 1 februarie 2018, cel puțin teoretic, firma Rapid Lifts SRL va începe să vâneze, alături de Poliția Locală, mașinile parcate ilegal. Aceasta înseamnă orice mașină care nu este staționată pe un loc de parcare. În acest context, există toate șansele ca lipsa locurilor de parcare să devină cea mai importantă problemă a orașului. 

Majoritatea șoferilor se tem că ridicarea mașinilor parcate neregulamentar la Alba Iulia va fi o adevărată loterie, la mâna subiectivismului, interesului sau ordinului pe care îl va avea ”polițistul de serviciu”, având în vedere că orașul are 8.000 de locuri de parcare la 25.000 de autovehicule. În lipsa unei proceduri clare, orice mașină parcată în fața casei pe un drum public, poate fi ridicată.

Primăria municipiului a semnat un acord-cadru pe o perioadă de patru ani cu o firmă din Alba Iulia. Rapid Lifts SRL a fost singura firmă care s-a prezentat la licitația deschisă, având ca terț susținător firma Oanea Iner Speed SRL. Valoarea contractului pentru ridicarea, transportul și descărcarea și depozitarea mașinilor parcate neregulamentar este de 1,66 de milioane de lei (cu 19.200 de lei mai puțin decât valoarea estimată). Potrivit reprezentanților primăriei, contractul acoperă minim 1920 de mașini pe an.

Tarifele maximale stabilite conform Hotărârii Consiliului Local nr. 159 din 28 aprilie 2017 pentru operaţiunile de ridicare, transport şi descărcare la locul de depozitare sunt:

  • pentru operațiunea de ridicare a vehiculelor – 220 lei / vehicul (fără TVA)
  • pentru operațiunea de transport a vehiculelor de la locul ridicării la locul de depozitare – 130 lei / vehicul  (fără TVA)
  • pentru operațiunea de depozitare a vehiculelor ridicate – 30 lei / vehicul (fără TVA) pentru primele 24 de ore de depozitare, 45 lei / vehicul / zi (fără TVA) pentru perioadele de depozitare mai mari de 24 de ore

Marți după-amiaza, polițiștii locali au „împărțit” atenționări șoferilor care și-au parcat neregulamentar mașinile pe străzile din zona Piața Ion I.C. Brătianu din Alba Iulia. Nu au scăpat de „fluturași” nici autoturismele parcate în fața sediului Consiliului Județean Alba și al Prefecturii Alba.

Citește și Noi decidem ce mașini parcate ilegal vor fi ridicate! Mesaje sub ștergător de la Poliția Locală Alba Iulia

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement