Eveniment
Numărul virozelor s-a dublat în România. Care sunt măsurile luate de Ministerul Sănătății
Cazurile de viroze respiratorii s-au dublat în ultima săptămână în România și au ajuns la aproape 90.000. Deşi cifrele rămân sub media ultimilor 5 ani şi sub cele 100.000 de cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea cazurilor de gripă de la 4.500 la peste 5.000 în această săptămână a determinat Ministerul Sănătăţii să acţioneze preventiv.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat un plan de acţiune pe trei direcţii principale, pentru a evita situaţii precum cea din Marea Britanie, unde spitalele sunt deja sufocate de pacienţi, scrie Mediafax.ro.
Prima măsură vizează reorganizarea spitalelor pentru a trata pacienţii cu viroze respiratorii în toate secţiile, nu doar în cele de boli infecţioase, asigurând totodată accesul la tratament şi pentru alte afecţiuni.
A doua măsură implică posibila reactivare a centrelor de evaluare create în timpul pandemiei Covid-19. Acestea vor oferi servicii ambulatorii, inclusiv investigaţii radiologice, permiţând pacienţilor trimişi de medicii de familie să evite aglomerarea unităţilor de primiri urgenţe.
În al treilea rând, autorităţile vor verifica funcţionarea centrelor de permanenţă din fiecare judeţ pentru a asigura accesul permanent al pacienţilor la servicii medicale, indiferent de oră.
Alexandru Rafila a făcut un apel special către medici şi populaţie privind utilizarea medicamentului antiviral Oseltamivir, subliniind că acesta trebuie administrat exclusiv în cazurile confirmate de gripă, nu pentru viroze obişnuite, din cauza potenţialelor efecte adverse.
În contextul reînceperii şcolilor, Rafila insistă asupra importanţei triajului epidemiologic şi recomandă părinţilor să ţină acasă copiii care prezintă simptome de viroză, pentru a preveni răspândirea infecţiilor în colectivităţi.
Ministrul a subliniat că se doreşte evitarea închiderii şcolilor, amintind experienţa traumatizantă din perioada pandemiei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News