Actualitate
Nunţile, cu acordul Fiscului. Schimbări din luna august pentru organizatorii de evenimente. Reguli noi de la ANAF
Din luna august, organizatorii de evenimente îşi pot stabili un nou plafon de încasări zilnice. Aceştia pot primi şi peste 10.000 lei cash, însă au nevoie de acordul Fiscului. Modificarea vine după ce mai mulţi patroni de restaurante s-au plâns că tăiau zeci de facturi pentru plata unui singur eveniment.
„Vine în sprijinul celor cinstiţi, celor corecţi, care nu mai trebuie să facă diverse smecherii, proceduri pe lângă lege ca să încaseze aceşti bani, iar cei care lucrau la negru, vor lucra în continuare la negru”, spune Adrian Benţa, consultant fiscal.
Potrivit legii, proprietarii de localuri trebuie să aducă dovezi privind încasările anterioare din nunţi şi botezuri, precum şi o cerere în care să se menţioneze noul plafon.
ANAF are timp 15 zile să analizeze documentele şi să trimită un răspuns. Dacă este pozitiv, atunci autorizaţia va fi valabilă timp de un an şi poate fi reînnoită sau modificată la cererea solicitantului. Numai că deocamdată normele de aplicare a legii nu sunt stabilite.
Plafonul de 10.000 de lei pentru tranzacţiile cash între persoane fizice şi cele juridice a fost introdus în mai 2015. Tot atunci au fost limitate şi plăţile cu bani gheaţă între persoanele fizice.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News