NUP-urile lui Mircea Hava. Vezi pentru ce a fost audiat de procurori primarul din Alba Iulia, în ultimii ani
Mircea Hava, acuzat de către PSD de ofense aduse însemnelor naţionale
Reamintim că, anul trecut, în locul drapelului arborat pe Catedrala Reîntregirii cu ocazia Zilei Naţionale a României, reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene au amplasat o variantă stilizată a tricolorului, pe care se regăseau, pe lângă culorile naţionale, şi nuanţe de portocaliu (culoarea PSD) şi violet. Gestul edililor locali a stârnit adevărate reacţii, inclusiv pe plan naţional. Primarul Mircea Hava a explicat atunci că “mesh-ul discordiei” face parte dintr-o strategie de promovare turistică a oraşului ce nu aduce atingere steagului naţional, ci doar reprezintă o replică stilizată a acestuia, menită să creeze un efect tridimensional de mişcare, de la distanţă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au decis în 4 noiembrie neînceperea urmăririi penale pentru primarul Mircea Hava, Ioan Dumitrel, Ştefan Bardan şi Adrian Docea. Preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu poate face plângere împotriva rezoluţiei procurorilor, în termen de 20 de zile de la comunicarea acesteia.
Primarul, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu privind derularea unor investiţii importante din Alba Iulia
Hava, audiat la DNA în dosarul fostului şef al Agenţiei de Mediu Alba, Vasile Todea
Reamintim că Vasile Todea a fost acuzat de incompatibilitate, în ianuarie 2008, de consilierii locali liberali ai municipiului Alba Iulia. Presa relata la vremea respectivă că societatea „Luxor LDT” SRL Alba Iulia, la care asociat unic este Vasile Todea şi administrator soţia acestuia, a realizat la începutul anului 2008 un studiu de fezabilitate pentru Primăria Alba Iulia, care urma să fie folosit pentru obţinerea unei finanţări din fondurile Ministerului Mediului, studiul fiind în valoare de 40.000 de lei. Acesta a fost realizat, practic, de Vasile Todea, în calitatea sa de arhitect peisagist, chiar dacă a fost prezent inclusiv la şedinţa de consiliu. Consilierii PNL şi cei ai PSD au reclamat incompatibilitatea în care se regăsea Vasile Todea, pentru că acesta era funcţionar public şi deţinea postul de director al unei instituţii subordonate structurii care urma să finanţeze 90% din valoarea proiectului. Proiectul a trecut de votul consilierilor.
În niciunul dintre dosarele menţionate mai sus, Mircea Hava nu a avut calitatea de inculpat.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (11)