Connect with us
Publicitate

Actualitate

O atletă de la CS Unirea Alba Iulia, pe podiumul Campionatului Național de copii, după proba de 800 de metri

CS Unirea Alba Iulia - atletism

Publicat

Atletă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, locul 3 la etapa de zonă a Campionatului Național de copii
 Anamaria Trif, atletă legitimată la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, s-a clasat pe locul al treilea în proba de 800 de metri a Campionatului Național de copii, etapa de zonă, ce s-a desfășurat, vineri, la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena.

Federația Română de Atletism a organizat, cu sprijinul cluburilor din țară și al asociațiilor județene de atletism, etapa de zonă a Campionatelor Naționale de copii, categoria 1. Întrecerile au avut loc în perioada 25 mai – 2 iunie, în următoarele orașe: Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Râmnicu Vâlcea și București. Sportivii din județul Alba au fost arondați la Cluj-Napoca.

Tot în proba de 800 de metri, un alt sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, Eduard Chirilă, s-a clasat pe locul 12. Cei doi sunt pregătiți de prof. Mihaela Vlas. Grație rezultatului obținut, Anamaria Trif va participa la etapa finală a Campionatului Național de copii, ce va avea loc la București, în 17 iunie.

Probele de concurs, la masculin și feminin, au fost următoarele: 80 m, 200 m, 300 m, 800 m, 1.500 m, 5 x 80 m, 60 m garduri, 200 m garduri, 3.000 m marș, înălţime, prăjină, lungime (se măsoară de la locul bătăii, dar să nu depășească pragul de 0.50 m haşurat cu cretă) greutate, suliţă, disc, ciocan, tetratlon (60 m, lungime, aruncarea mingii de oină, 600 m).

La etapa de zonă de la Cluj-Napoca au participat peste 100 de copii, de 12 și 13 ani.

„După medalii importante obținute la juniori și seniori, este timpul celor mai mici membri ai secției să facă o figură frumoasă. Secția noastră de atletism a ajuns una de referință în România, având de la înființare și până în prezent, peste 40 de participări la competiții mondiale și europene, inclusiv jocuri olimpice, dar și peste 300 de medalii la campionatele naționale”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate