Connect with us
Advertisement

Eveniment

O cometă va apărea pentru prima dată după 80.000 de ani. Când se poate observa fenomenul astronomic

Publicat

O cometă va apărea pentru prima dată după 80.000 de ani. Luminozitatea maximă o va avea la mijlocul lunii octombrie.

Cometele sunt corpuri cereşti care, prin cozile lor lungi şi strălucitoare, constituie o imagine spectaculoasă. Acestea au atras de mii de ani atenţia oamenilor de ştiinţă şi nu numai, oferind o imagine asupra modului în care s-a format şi a evoluat sistemul nostru solar.

Cometa a fost depistată de telescopul ATLAS (Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System) din Africa de Sud în 22 februarie 2023. În plus, specialiştii de la Observatorul Purple Mountain (Zijin Shin sau Tsuchinshan) din China au detectat cometa independent pe imaginile din 9 ianuarie 2023.

Prin urmare, cometa are şi denumirea Tsuchinshan-ATLAS. La descoperire, cometa era încă la 7,3 unităţi astronomice (UA) de Soare şi strălucea cu o magnitudine slabă de 18. Analiza preliminară a traiectoriei sale a arătat că A3 finalizează o orbită în jurul Soarelui la fiecare 80.660 de ani.

Cometa, observată activ de specialiști

Cometa C/2023 A3 (Tsuchinshan-ATLAS) este observată în mod activ. Pe baza estimărilor actuale, ar putea deveni suficient de strălucitoare pentru a fi vizibilă cu ochiul liber în timpul trecerii sale la periheliu în perioada septembrie – octombrie 2024, potrivit earthsky.org/space/comet.

Aceasta nu s-a comportat aşa cum se aşteptau oamenii de ştiinţă. Pe măsură ce se apropia de sistemul solar interior la începutul anului 2024, nu mai strălucea atât de mult pe cât era de aşteptat. Apoi un studiu a sugerat că nucleul cometei s-ar putea fragmenta. Dar după o perioadă neaşteptată de diminuare, Cometa A3 pare să-şi recapete luminozitatea.

Prima observare cu ochiul liber a cometei C/2023 A3 a avut loc pe 23 septembrie în emisfera sudică. Avea o strălucire cu magnitudine estimată de 3,3 în timp ce estimările privind coada arătau o valoare de 2,5.

Coama se măreşte pe măsură ce cometa se apropie de Soare, căldura acesteia forţând nucleul de gheaţă să se topească formând jeturi de gaz şi praf, lungi de zeci de mii de kilometri. De multe ori cometele prezintă două cozi: una alcătuită din praf – vizibilă, deoarece reflectă lumina solară având o culoare alb-gălbuie, iar alta formată din gaze – vizibilă datorită gazelor ionizate din care este alcătuită şi care îi conferă o nuanţă albăstruie sau verde.

Cum poate fi văzută cometa

Cometa C/2023 A3 străbate sistemul solar interior cu 290.664 km pe oră sau 80,74 km pe secundă în raport cu Pământul. Cu un telescop mic, îi poţi vedea de fapt viteza uimitoare. Se poate urmări cum se schimbă treptat locaţia cometei (doar în 15 minute), comparând poziţia exactă cu stelele din fundal.

Cometa poate fi observată pe cer, în zori, mai vizibilă din emisfera sudică, şi se estimează o luminozitate de magnitudine 2. După periheliu (27 septembrie) se va mişca din nou împreună cu Soarele şi îşi va face treptat tranziţia de la apariţia scurtă în zori la cerul vestic, la amurg.

Pe 9 octombrie 2024, cometa se va afla la 3,5 grade faţă de Soare.

Luminozitatea maximă poate apărea la aproximativ trei săptămâni după periheliu, la mijlocul lunii octombrie. Mai multe calcule de la începutul lunii septembrie indică faptul că, luând în considerare împrăştierea directă, cometa va fi mai strălucitoare decât magnitudinea 0, între 5 şi 13 octombrie.

Ar putea atinge un vârf la peste 4 pe 9 octombrie, când este prevăzută o împrăştiere directă ce ar putea creşte magnitudinea cometei.

La 12 octombrie, se va afla cel mai aproape de Pământ la o distanţă de 0,472764 unităţi astronomice sau 70.724.459 de kilometri, potrivit theskylive.com.

Începând din 13 – 14 octombrie, cometa A3 va fi mai uşor de observat în emisfera nordică. Acest lucru se datorează vitezei mari de deplasare a cometei, care o va face să apară tot mai sus pe cerul vestic cu fiecare noapte. Cometa C/2023 A3 poate fi vizibilă până pe 2 noiembrie, moment până în care oamenii de ştiinţă speră că vor aduce lumină asupra unora dintre misterele din jurul cometei A3, potrivit www.seti.org/will-comet.

Deşi nu poate fi denumită o cometă a secolului, ar putea fi cea mai strălucitoare cometă a anului, potrivit Agerpres.

foto: arhivă, rol ilustrativ

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement