O femeie din Alba a fost găsită spânzurată de un stâlp de electricitate. Polițiștii fac cercetări
O femeie din Alba a fost găsită spânzurată de un stâlp de electricitate. Incidentul a fost semnalat poliției în 9 iunie, de către vecina victimei. Polițiștii nu au găsit urme de violență însă fac cercetări.
Potrivit IPJ Alba, marți, 9 iunie, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Acmariu, județul Alba, cu privire la faptul că a găsit-o pe vecina sa spânzurată.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. O femeie, în vârstă de 79 de ani, din aceeași localitate, a fost găsită spânzurată de un stâlp de electricitate.
Pe trupul femeii nu au fost identificate urme de violență.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba în vederea efectuării examenului necroptic.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)