Eveniment
O localitate din comuna Meteș a rămas fără apă potabilă, după o avarie la rețeaua electrică provocată de către un constructor
Localitatea Ampoița din comuna Meteș a rămas fără apă potabilă joi seara, după o avarie la rețeaua electrică provocată de către un constructor.
Operatorul Apa CTTA – Sucursala Alba Iulia a anunțat întreruperea furnizării apei potabile în localitatea Ampoița, din cauza lipsei energiei electrice (avarie provocată de către de către un constructor), necesară pentru ca grupul de pompare să funcționeze.
Reluarea furnizării apei potabile se va face în funcție de finalizarea lucrărilor de remediere a avariei electrice.
La reluarea furnizării apei potabile, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest caz clienții sunt rugați să utilizeze apa numai în scopuri menajere.
Eventualele perturbații și zonele în care apar acestea trebuie semnalate imediat la numărul de telefon 0733334883, în vederea intervenției.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News