Connect with us
Publicitate

BLAJ

O nouă licitație pentru construcția unei biblioteci ultramoderne, la Blaj. Valoarea investiției, majorată cu 2,9 milioane de lei

Publicat

Primăria Blaj a lansat joi o nouă licitație pentru construirea unei biblioteci municipale ultramoderne. Valoarea estimată a investiției a fost majorată cu peste 2,9 milioane de lei față de procedurile anterioare. Astfel, realizarea construcției și a instalațiilor va costa 11,23 milioane de lei. Clădirea este concepută special pentru funcțiunea de bibliotecă și este adaptată la nevoile tuturor beneficiarilor. Aceasta va avea un sistem de umbrire cu lamele metalice, lift, sistem de panouri fotovoltaice și alte dotări pentru un confort și o siguranță sporită. 

Noua Bibliotecă Municipală din Blaj va avea mai multe de săli de lectură, depozite de carte, birouri, o sală multifuncțională, o sală de protocol, o ludotecă (bibliotecă de jucării, puzzle-uri și jocuri pentru copii sau familii) și o terasă. Suprafața utilă a bibliotecii (subsol, parter + două etaje) va fi de 2.456,65 de metri pătrați.

Primăria Blaj a lansat joi, 12 august, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o nouă licitație pentru construirea unei Biblioteci municipale. Aceasta este cea de-a treia licitație pentru realizarea investiției, prima procedură fiind lansată în luna martie, iar cea de-a doua la sfârșitul lunii mai.

Valoarea estimată este de 11.237.329,05 lei, fără TVA, ceea ce reprezintă o majorare cu peste 2,9 milioane de lei față de suma prevăzută la cele două licitații anterioare.

Potrivit documentației tehnice, noua clădire va fi o construcție ultramodernă, special concepută pentru funcțiunea de bibliotecă, cu un confort și o siguranță sporită, facilități pentru operarea de către persoane cu dizabilități și o infrastructură adaptată la nevoile tuturor beneficiarilor.

Terenul pe care se dorește construirea bibliotecii se află în municipiul Blaj, în Piața 1848 și are o suprafață de 3.647 mp. Noua Bibliotecă municipală va avea un regim de înălțime S + P + 2E. Clădirea va avea o suprafață construită totală de 835,50 mp și o suprafață desfășurată totală de 2.790,70 mp. Clădirea va fi aliniată la construcția sălii de sport, în partea de Nord-Est, pe un teren cu formă neregulată, cu acces din Piața 1848.

Terenul este înconjurat de un complex de construcții de interes public, amenajat cu spații verzi și alei de legătură. Acesta are o deschidere la stradă de 16,28 m, flancată de un monument și un ansamblu de coloane. Acestea se vor dezafecta în timpul lucrărilor și accesul va fi refăcut cu o deschidere mai mare, de 4 metri, pentru accesul autospecialelor de intervenție.

Construcția va avea forma unui dreptunghi, a cărui acces principal se va accentua prin sustragerea unui colț la nivelul parterului. Accesul este vitrat, iar restul parterului este masiv, preponderent în raportul plin – gol fiind zidurile placate cu cărămidă aparentă, dându-i impresia de stabilitate volumului.

La celelalte două niveluri, colțurile de est și cel de vest sunt îmbrăcate într-o fațadă cortină, cu lamele parasolare verticale. Cele din nord și sud vor fi preponderent opace, având goluri pucate la fiecare nivel, iar zidurile vor fi placate cu cărămidă aparentă.

Datorită faptului că terenul este în pantă, pentru a nu se realiza scări spre cele două accese, cel principal din partea de sud-est și cel secundar din partea de nord-est, se va amenaja terenul. Se vor crea alei cu panta între 2-5 % și taluze înierbate.

Accesul principal duce într-un hol de acces cu casa scării, scara realizată din beton armat, cu două rampe și podest intermediar, ce duce la etajele superioare. Din acest hol se ajunge într-o amplă sală de lectură cu acces liber la raft, în care se va amenaja o insulă destinată bibliotecarelor.

Această sală este în legătură cu:

  • grupul sanitar separat pe sexe și un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități
  • o garderobă
  • vestiarul pentru personal, dotat cu grup sanitar
  • depozit de carte 1 din care se accede în depozitul de carte 2
  • cu casa scării secundară – dotată cu lift

În cele două depozite se vor depozita cărți și documente valoroase. Încăperile vor fi dotate cu dispozitive de stingere automată a incendiilor cu aerosoli, pentru ca documentele depozitate să nu fie distruse.

La nivelul etajului 1, scara principală ajunge într-un hol amplu cu vedere spre parcul de acces, din care se accede într-o garderobă și într-un spațiu deschis, o cursivă, creându-se un gol în placă spre sala de lectură de la parter. Această cursivă leagă cele două case de scară, cu două săli de lectură, o ludotecă, un birou bibliotecare, separate prin pereți de sticlă de această cursivă, și cu grupurile sanitare separate pe sexe și unul pentru persoane cu dizabilități.

La nivelul etajului 2, scara principală ajunge într-un hol amplu din care se ajunge la o terasă acoperită, la o sală multifuncțională și un hol ce duce spre casa scării secundare, având de-a lungul lui conectate următoarele încăperi: grupurile sanitare separate pe sexe, un grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, o sală de protocol și cinci birouri.

Sala multifuncțională dispune de un acces și dinspre casa scării secundare prin intermediul holului.

Spațiile interioare vor fi finisate pe pereți cu zugrăveli lavabile transpirante și placaje din faianță. Pardoselile încăperilor vor fi finisate cu mochetă, parchet și gresie. Tâmplăria interioară va fi realizată din lemn și MDF, fiind astfel asigurat confortul termic și fonic necesar desfășurării în bune condiții a activităților.

Finisaje exterioare:

Clădirea va fi finisată la exterior cu tencuială decorativă, cărămidă aparentă și lamele metalice pentru umbrire. Ferestrele și exterioare vor avea tâmplăria metalică și din PVC cu sticlă în sistem termopan – tripan, aceasta din urmă având caracteristici termoizolatoare superioare.

Sistemul de umbrire cu lamele metalice va suplimenta asigurarea confortului termic în clădire prin adaptarea în funcție de însorire. Astfel, lamelele metalice se vor mișca în vederea obturării luminii și a razelor UV pe timp de vară, astfel încât sticla din cadrul tâmplăriei să fie protejată împotriva supraîncălzirii, crescând astfel confortul termic interior și reducând consumul de energie necesar climatizării clădirii.

De asemenea, s-a propus montarea unui sistem de panouri fotovoltaice de 40 KW, cu o producție medie zilnică anuală de 136 KWh, la o producție anuală totală de 47.600 kWh. Încălzirea clădirii și prepararea apei calde se va realiza cu o centrală termică, compusă din două cazane de 100 KW fiecare, pe combustibil gaz metan, amplasată într-un spațiu tehnic de la subsol special destinat acestui scop.

Construcția va fi realizată în așa fel încât să fie accesibilă persoanelor cu dificultăți la mers, persoanelor blocate în scaun rulant sau persoanelor cu dificultăți de mișcare a brațelor. Accesul în clădire se va putea face de la nivelul amenajării exterioare a terenului, printr-o rampă, astfel încât efortul depus să fie minim. De asemenea, clădirea va fi prevăzută cu un lift dimensionat corespunzător pentru a fi accesat ușor și de către persoanele cu dizabilități.

Pentru asigurarea accesului pietonal se vor realiza alei și trotuare finisate cu covor de piatră. Acesta va fi alcătuit din piatră cu granulație variabilă între 2 și 10 mm. Granulele de piatră vor fi îmbinate cu un liant transparent cu rezistență ridicată pentru utilizare la exterior (ex. rășină epoxidică).

Pavarea zonei de acces auto se va realiza cu pavele pentru trafic auto, de formă pătrată sau dreptunghiulară, pe pat de nisip.

În zona verde se vor planta arbori cu o înălțime a coroanei de cca. 5 – 7 metri, și se vor așterne rulouri de gazon de tip sport, cu o rezistență ridicată. Pentru asigurarea irigării gazonului se va prevedea un sistem de irigare automatizat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate


Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax