O porțiune pietruită din drumul județean DJ 107H urmează să fie modernizată și asfaltată. Mai exact, este vorba un tronson de 1,4 km, situat între intersecția cu DN 1 și DN 14B, în zona localității Coșlariu Nou. Valoarea investiției este estimată la aproape 4 milioane de lei. 

Publicitate

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat vineri, 18 martie, depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare drum județean DJ 107 H, Coșlariu Nou – DN 1”propus a fi amplasat în localitatea Teiuș, extravilan și comuna Galda de Jos.

Potrivit memoriului de prezentare, proiectul urmărește modernizarea a două tronsoane din DJ 107H, pe o lungime totală de 1.401 metri, astfel:

  • tronson 1 - pe o lungime de 759 metri, între intersecția cu DN 14B și începutul rampei peste autostradă
  • tronsonul 2 - pe o lungime de 642 metri, între sfârșitul rampei peste autostradă și DN 1.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În prezent, sectoarele de drum analizate sunt realizate dintr-o pietruire de grosime variabilă și se află într-o stare mediocră și rea. Pe porțiunile respective există gropi și denivelări, nefiind asigurată scurgerea eficientă a apelor pluviale.

Soluția propusă pentru noua structură rutieră este următoarea:

  • 4 cm strat de uzură din beton asfaltic BA 16
  • 6 cm strat de legătură din beton asfaltic deschis BAD 22,4
  • 15 cm strat de bază din piatră spartă
  • 25 cm strat de fundație din balast
  • 20 cm strat de formă din balast nisipos

Partea carosabilă a fost proiectată cu două benzi de circulație, având o lățime totală de 6 metri.

Publicitate

Colectarea apelor pluviale, atât de pe versanți cât și de pe platforma drumului, se va face prin intermediul unui sistem de șanțuri de pământ și podețe.

Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 3.996.953,19 lei, cu TVA inclus.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News