Oana Badea, fost secretar de stat la Educație, explică cum poate fi atacată comasarea unităților școlare
Oana Badea, primarul municipiului Aiud și fost secretar de stat în Ministerul Educației, îi învață pe dascăli și pe părinții elevilor cum să atace în contenciosul administrativ comasările și desființările de unități de învățămnt.
„Dacă tot e creștere economică, de ce se fac economii pe seama copiilor?!!!
Toate comasările și desființările de unități de învățămnt pot fi atacate în contenciosul administrativ pe baza prevederilor OMEN Nr. 5472 din 07.11.2017, care la criteriul demografic prevede:
<art 4. al. 3. asigurarea cuprinderii populaţiei de vârstă preşcolară şi şcolară, în raport cu opţiunile exprimate, într-o formă organizată de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, profesional şi liceal.>
Cumulat cu prevederile Legii 1/2011 care prevede existența claselor sub efectiv, fiecare părinte din România are dreptul să ceară școlarizarea copiilor cât mai aproape de domiciliu.
<Art. 63 (3) În situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi pot funcționa sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, pe baza unei justificări din partea consiliului de administrație al unității de învățământ care solicită exceptarea de la prevederile alin. (1)>, a scris Oana Badea, într-o postare publicată pe rețeaua de socializare Facebook.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (1)