Obiceiuri de Paști din județul Alba păstrate sute de ani: Udata, Fugărește mirele, Statul la vase, Toaca Paștilor sau Păștenii

De Paște, în județul Alba încă se păstrează obiceiurile care datează de sute de ani, precum „Udata”, „Fugărește mirele”, „Statul la vase”, „Toaca Paștilor”,Păștenii”  sau „Prăgșorul”.

Cel mai cunoscut obicei de Paşte, care se păstrează atât în judeţul Alba, cât şi în majoritatea localităţilor din Transilvania, este “Stropitul” sau “Udatul”.

Vezi și MESAJE de PAŞTE 2021: Cele mai frumoase gânduri pentru urări și felicitări la prieteni, familie şi colegi, de Învierea Domnului

Etnografii spun că obiceiul stropitului de Paşte a fost adus în Transilvania în perioada Evului Mediu, de către saşi, fiind preluat în toate zonele locuite de germani şi mai apoi în comunităţile maghiare, dar şi româneşti.

Obiceiul este păstrat atât la credincioşii ortodocşi, cât şi la cei romano-catolici, reformaţi sau greco-catolici şi presupune ca, în a doua de Paşte, băieţii să stropească toate fetele cu parfum.

Tinerii formează grupuri în funcţie de prietenii şi merg “la udat”, primind în schimb de la gazde cozonac, prăjituri, ouă roşii şi vin.

La ţară, se păstrează încă obiceiul ca băieţii să îi întrebe pe părinţii fetelor dacă primesc cu udatul, spunând următorul vers: “Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi daţi voie să o stropesc?”.

Stropitul fetelor se făcea în vechime cu apă, însă, din secolul al XIX-lea, obiceiul s-a modificat astfel încât băieţii folosesc acum sticluţe cu parfum. Obiceiul stropirii fetelor se păstrează încă, în special în comunităţile de germani şi saşi, simbolizând bunăstarea.

Unul dintre cele mai vechi obiceiuri, atestat etnografic în jurul anului 1750, se păstrează în zona Munţilor Apuseni, în localitatea Bistra, cea mai mare comună.

Obiceiuri de Paște- ”Păștenii” pastrat la Cugir  din 1948

Peste 50 de „păşteni” din Cugir au pregătit în acest an pâinea și vinul pentru Paşte. Este vorba despre Obiceiul „Păştenilor”, păstrat din generaţie în generaţie, de peste 70 de ani.

În acest an, 56 de „pășteni” care au împlinit vârsta de 60 de ani au pregătit Sfintele Paști. În 2021, evenimentul a avut loc în Miercurea Mare, în jurul orei 15:00, în fața bisericii „Sf. Treime” din Cugir, cu o slujbă religioasă. Oamenii s-au strâns în fața cult îmbrăcați în costume populare, atmosfera fiind una de sărbătoare.

Obiceiul „Păștenilor” a apărut în 1948, în satul Vinerea, la inițiativa părintelui paroh Ioan Sabău, care a hotărât ca pregătirea Sfintelor Paşti să fie făcută de persoanele care împlinesc în cursul acelui an 60 de ani şi care vor purta numele de „păşteni”.

Tradiția a fost preluată mai apoi și la Cugir, fiind una dintre cele mai cunoscute tradiții din zona Transilvaniei care se desfăşoară pe durata Săptămânii Mari a Postului Sfintelor Paşti.

Obiceiul începe cu mult înainte de Săptămâna Mare, când are loc întâlnirea celor care au împlinit vârsta de 60 de ani în decursul anului respectiv.

Obiceiuri de Paște – Toaca Paștilor sau Prăgșorul

Obiceiul, denumit „Toaca Paştilor” sau „Prăgşorul”, începea din Joia Mare, când feciorii satului mergeau în pădure, căutau un lemn de paltin cu rezonanţă şi făceau o toacă, pe care mai apoi o atârnau în curtea bisericii din localitate.

Bătrânii din Bistra povestesc că acum obiceiul s-a modificat puţin, astfel încât toaca este adusă din turla bisericii şi atârnată de un par, urmând ca apoi să fie bătută şi păzită de 12 tineri necăsătoriţi, numiţi “crai”.

În Vinerea Mare, tinerii, după ce s-au spovedit şi s-au împărtăşit, instalează toaca în curtea bisericii şi încep organizarea pazei, amplasând şi nişte ţevi speciale “de puşcat”, un fel de artificii artizanale.

Citește și: Paște fericit • Mesaje de Paște • Urări de Paște • Felicitări de Paște care pot fi trimis prin SMS de Sfintele Paști

“Craii” bat toaca şi puşcă din ţevi până luni dimineaţă, perioadă în care, dacă toaca este furată, trebuie să o răscumpere de la hoţi şi totodată să suporte organizarea balului din a doua zi de Paşti.

De asemenea, în noaptea de Înviere, “Mormântul Domnului” este păzit simbolic de “crai”, garda schimbându-se de mai multe ori în timpul nopţii. Duminică seară, în ziua de Paşti, este ales în curtea bisericii “primul crai”, care, după tradiţie, este feciorul ce urmează să se căsătorească în acel an.

După trei nopţi în care au păzit toaca, luni, craii schimbă uniformele militare cu straie populare şi, însoţiţi de un taraf, cutreieră localitatea, din casă în casă, strigând „Hop, hop, hop, vivat”.

Primesc bani şi ouă de la săteni şi invită fetele la balul “Prăgşorului”. Ei aleg totodată şi “prima crăiasă”, care, împreună cu primul crai, va juca primul joc la balul de “Prăgşor”. Balul este organizat din banii tuturor sătenilor.

Obiceiul ar fi fost adus în zonă în jurul anului 1750, de către episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron, originar din Bistra, iar în prezent tradiţia se păstrează prin implicarea comună a celor două biserici, ortodoxă şi greco-catolică.

Obiceiul de la Bistra are şi o continuare în Duminica Tomii, prima de după praznicul Învierii Domnului, când are loc “Prăgşorul Mic”.

Un alt obicei din vechime este „Statu la vase”, organizat în a doua zi de Paşte la Şugag, pe Valea Sebeşului.Obiceiul a fost reînviat în 2008, după aproape 20 de ani de când nu a mai fost organizat şi, potrivit etnografilor, este foarte vechi.

Tinerii căsătoriţi de la sărbătoarea de Paşti trecută până la cea prezentă se îmbracă în haine populare de nuntă şi stau la mese, în curtea bisericii din localitate.

Vezi și URĂRI DE PAŞTE 2021: Mesaje și felicitări de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Acolo, ei primesc din partea rudelor, a prietenilor şi a consătenilor vase pentru gospodărie, ca dar de nuntă.

În vechime, obiceiul presupunea ca tinerii să primească vase de lut, însă în prezent cadourile constau în vase de sticlă, porţelan sau inox necesare în gospodărie.

Pomeana copiilor – obicei de Paște la Presaca Ampoiului

În satul Presaca Ampoiului din comuna Meteş, în a doua zi de Paşti, sunt organizate trei manifestări – “pomeana copiilor”, “fugăritul mirelui” şi “jucatul lopţii în bâtă”.

„Pomeana copiilor” începe în Duminica Floriilor, când femeile din sat duc făină la “prescurariţă”, adică o femeie din localitate care coace prescurile pentru biserică.

Prescurăriţa face câteva sute de colaci, unii dintre ei de dimensiuni mici, care vor fi folosiţi la “pomeana copiilor”. În a doua zi de Paşti, după slujba religioasă, colăceii vor fi aşezaţi pe iarbă, în curtea bisericii, pe două rânduri, iar în interiorul lor femeile satului vor pune ouă roşii.

Toţi copiii din sat se vor aşeza apoi, câte unul, în spatele colăceilor, primind “pomeana” sfinţită de preoţi.

Sărbătoarea este interpretată, din punct de vedere religios, ca o celebrare a cultului morţilor, pomana dată copiilor simbolizând o pomană dată în numele celor morţi şi al celor care nu au fost pomeniţi niciodată în biserică.

După terminarea slujbei religioase, urmează „Fugăritul mirelui” – o cursă în care tânărul din sat care s-a căsătorit ultimul în anul anterior este fugărit de doi feciori necăsătoriţi.

Dacă este prins, mirele va trebui să-i cinstească pe ceilalţi tineri, în timp ce sătenii vor spune glume şi vor râde pe seama lui, iar dacă nu va fi prins, el va trebui cinstit de către urmăritori cu vin şi bucate.

Bătrânii satului povestesc că, în vechime, obiceiul se practica în ziua nunţii, când mirele era fugărit de feciorii satului.

Cel mai inedit moment din a doua zi de Paşte rămâne însă “Jucatul lopţii în bâtă”, un sport local asemănător oinei tradiţionale româneşti. Băieţii satului formează echipe de câte cinci sau opt jucători, trasează terenul şi înfig doi ţăruşi în pământ – unul de la care se porneşte şi unul la care trebuie să se ajungă.

Jucătorii trebuie să parcurgă dus-întors distanţa dintre cei doi ţăruşi fără să fie loviţi de “loptă”, o minge făcută din cârpe legate.

Jucătorii echipei adverse vor lovi lopta cu bâte, având dreptul la câte trei lovituri, iar fiecare jucător care îşi epuizează loviturile schimbă rolul cu cel pe care trebuia să-l lovească cu lopta. Echipa care îşi va epuiza prima loviturile va fi declarată învinsă.

”Statu la vase” – obicei de la Șugag, unic în România

Obiceiul tradițional „Statu’ la vase în Lunea Paştelui” de la Șugag

,,Statu la vase în Lunea Paștelui” de la Șugag este un străvechi obicei tradițional, unic în țară, ce reunește atât sărbătoarea întemeierii unei familii, cât și sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului, obiceiul ale cărui origini se pierd în timp și în istoria acestor locuri.

Tradiția spune că în a doua zi de Paști sătenii trebuie să se adune în curtea bisericii și să ia parte la un mare ospăț închinat vieții de familie. Este un moment cu totul special, celebrându-se însăși starea de bine, de mulțumire, din sânul familiei.

Pregătirile încep din Săptămâna Mare

Pregătirile pentru ieșirea la ,,Statu la vase în Lunea Paștelui” încep odată cu intrarea în Săptămâna Mare. În această perioadă, întreaga comunitate intră în săptămâna curățeniei caselor, gospodăriilor, trec la purificarea veșmintelor, dar și la purificarea sufletească.

Luni și marți sunt scoase din lada de zestre, curățate, călcate și pregătite, pentru marea sărbătoare, deosebitele costume tradiționale șugăjene cu care mirii și miresele de peste an urmează a se îmbrăca în Lunea Paștelui.

În Miercurea Mare, alături de alți membrii din comunitate, alaiul de tineri se îndreaptă către biserică, fiecare dintre ei ducând în dar vase ce urmează a fi donate bisericii.

Povestirile localnicilor spun că aceste vase sunt sfințite și dăruite familiilor mai sărace în noaptea de Înviere. Urmează apoi Joia Mare, când conform tradiției nu se lucrează nimic, nici în casă și nici afară, în gospodărie.

În Vinerea Mare sau a Vinerea Patimilor, după venirea de la Sfântul Maslu, în fiecare gospodărie se roșesc ouăle.

În zona Șugagului nu s-a practicat niciodată încondeiatul ouălor, acestea fiind vopsite cu foi de ceapă.

La orele amiezii, comunitatea locală se îndreaptă din nou spre biserică pentru a participa la Prohod, la slujba de Sfințire a ouălor roșii și la pregătirea Paștilor pentru Înviere.

Motivul pentru care slujbele se țin în mijlocul zilei

O caracteristică aparte la Șugag este faptul că slujbele religioase din această perioadă au loc în miezul zilei, deoarece Șugagul este ,,un sat de munte, cu case rare și răsfirate pe mari întinderi, numai miezul satului fiind mai încheiat în jurul bisericii” (Lucian Blaga).

În Sâmbăta Mare, până la ora prânzului, gospodinele trezite cu noaptea în cap pregătesc cele necesare mesei tradiționale de Paști: ouă roșii, cozonaci, pâine, preparate din miel.

Cuplurile de tineri căsătoriți în anul pascal ce tocmai se încheie pregătesc în plus colacii pentru ,,Statu’ la vase”. Aceștia sunt niște colaci ritualici, în număr de cinci, patru mai mici și unul mai mare.

Se fac din același aluat ca și colacii tradiționali, doar că aluatul este unul dulce, de obicei îndulcit cu miere. Colacii au o împletitură specială care permite așezarea în mijlocul lor a unui ou roșu.

Fiind o comună de munte desfășurată pe o suprafață de 240 kmp, la Șugag slujba de Înviere se ține duminică dimineața, sfârșindu-se în jurul orei cinci dimineața, atunci când se iau paștile de către toți membrii comunității chiar la ieșirea din biserică și se ciocnesc ouă roșii.

În Duminica paștilor membrii familiilor se reunesc în jurul mesei de Paști, mănâncă și se veselesc împreună până seara târziu.

Tinerii se adună într-un loc dinainte stabilit și joacă jocuri diverse în timp ce bătrânii stau la taifas.

În ziua de Paști nu se doarme, iar membrii familiei nu trebuie să se certe între ei pentru a fi armonie tot anul.

Lunea Paștelui- ziua în care se sărbătoresc tinerii căsătoriți în ultimul an

Lunea Paștelui are la Șugag o însemnătate deosebită pentru tinerii căsătoriți în anul ce s-a scurs de la Paștele trecut și până la prinderea Postului Paștelui prezent.

Fiecare dintre aceste tinere cupluri vin la biserică în Lunea Paștelui îmbrăcați în portul tradițional șugăjan.

Poalele pliate, iile, cătrințele, șorțurile, cioarecii, cojocelele și clopul sunt scoase din lada de zestre, ce încă mai există în gospodăria fiecărei familii, și sunt îmbrăcate cu mândrie de tinerii căsătoriți.

Singurul element deosebit față de costumul tradițional de sărbătoare este acela că tinerele neveste, la acest obicei și numai la acest obicei, înlocuiesc brâul roșu sau brâul tricolor care se poartă de obicei, cu o panglică de culoarea albastru deschis care simbolizează trecerea fetei în rândul tinerelor neveste, dar și infinitul azuriu al cerului, adică viața senină ca cerul, fără nori, a cuplului nou format.

Fluierul este nelipsit de la brâul șugăjanului, fiind purtat la brâu și în Lunea Paștelui, fiecare străduindu-se să-l încrusteze cât mai frumos.

Drumul până la biserica se ține cu cântece, glume și veselie

În drumul lor spre biserică, tinerii căsătoriți trec de la unul la altul. Tot drumul până la biserică este presărat de râsul tinerilor, de glume, snoave și ghicitori.

Pe durata întregului drum, tinerii atrag privirile prin ținuta și veselia lor, fiind întâmpinați de ceilalți membrii ai comunității sau de simpli trecători aflați în tranzit prin Șugag, cu urări de bine și cu urări de longevitate în cuplu.

În timp ce în biserică are loc slujba religioasă din Lunea Paștelui, tradiția cere ca tinerii căsătoriți în anul pascal ce tocmai s-a încheiat să se adune în curtea bisericii unde, la finalul slujbei din biserică, preotul le va da binecuvântarea pentru viața de familie în care tocmai au intrat.

Este un moment cu totul deosebit, celebrându-se însăși starea de bine și de mulțumire din sânul familiei.

Masă în curtea bisericii. Ce simbolizează cifrele 2 și 4

Pentru ,,Statu la vase în Lunea Paștelui” fiecare tânără familie are rezervată în curtea bisericii o masă pe care o împodobește cât mai frumos cu putință, respectând cu sfințenie ritualul sărbătorii. În ritualul acestei sărbători există două constante, două cifre simbol – cifra doi și cifra patru.

În pregătirea mesei din curtea bisericii, cifra patru este cifra simbol, care din spusele oamenilor ar însemna comuniunea care se creează între tinerii căsătoriți și nașii lor.

În mediul rural, nașii au o mare importanță în viața noului cuplu, ei fiind considerați părinții spirituali ai tinerilor căsătoriți.

Masa este pregătită de tânăra nevastă, înainte de începerea slujbei din biserică, ținând cont de încărcătura simbolică a cifrei patru: pe masă se pun patru rânduri de fețe de masă țesute în război în iarna ce tocmai s-a încheiat, fiecare nevastă străduindu-se să aibă țesăturile cele mai frumoase.

Fețele de masă sunt așezate în trepte pentru a putea fi văzute mai bine și pentru a fi cât mai apreciată măiestria tinerei neveste. Marginea feței de masă este tivită cu dantelă făcută în casă.

După ce sunt așezate fețele de masă, în cele patru colțuri ale mesei se pun colacii ritualici de dimensiuni mai mici, iar în mijlocul mesei se pune colacul cel mare.

În mijlocul lor, în locul pregătit special din împletitura aluatului, se pune câte un ou roșu.

Colacul cel mare este asemănător ,,pupezei” folosite în ritualul de nuntă de pe Valea Sebeșului, această ,,pupăză” fiind colacul adus de nași ca dar de nuntă.

După aranjarea mesei, tinerele neveste fac un adevărat festin culinar, specific sărbătorii de Paști, cu cozonaci, ouă roșii, prăjituri, vin, țuică și preparate din carne de miel.

Un alt element specific este vaza cu flori. De pe niciuna dintre mese nu lipsește vaza cu flori, motivul florii în cultura populară simbolizând trecerea prin cele mai importante momente ale ciclului vieții, de la naștere și până la moarte.

Florile – simbolul rodirii la tinerele familii

La tinerele familii, simbolistica florii este aceea de simbol al rodirii, al aducerii copiilor pe lume, al reînvierii.

La sfârșitul slujbei religioase din biserică, întreaga comunitate prezentă la slujbă se deplasează în curtea bisericii, acolo unde tinerii vor primi binecuvântarea preoților pentru un trai îndelungat, îmbelșugat și fericit.

Cu acest prilej sunt sfințite mesele îmbelșugate, iar slujba se încheie cu îndemnul făcut de preoți pentru nași de ale fi sprijin tinerilor căsătoriți, de a-i îndruma și sfătui la fiecare impas din viața lor, iar tinerelor familii le sunt adresate urări de bunăstare, viață lungă, fericită și prosperă.

După slujba de binecuvântare, rudele și prietenii sosiți în curtea bisericii pentru a participa la acest obicei trec pe rând pe la mesele tuturor familiilor noi și închină câte un pahar în cinstea tinerelor familii.

De asemenea, cei sosiți fac daruri tinerilor, în special vase necesare în gospodărie sau la strunga de oi.

Alaiul celor care oferă daruri începe, după datină, cu nașul care dăruiește tinerilor un ciubăr, iar la schimb, tânăra familie îi oferă nașului colacul cel mare din mijlocul mesei (,,pupăza”).

Ciubărul era pe timpuri confecționat de naș, dar astăzi el este cumpărat și trebuie să fie nou și frumos încrustat, împodobit cu verdeață, simbol al reînvierea naturii, dar și al crudității tinerei familii ce-l primește în dar.

Ciubărul are funcția ritualică de a-i uni pe cei doi tineri, la finalul obiceiului acesta fiind folosit pentru transportul cadourilor primite de la membrii comunității și este purtat de tânăra familie până acasă, pe jos.

Din momentul primirii ciubărului ne despărțim de simbolistica cifrei patru și se trece la simbolistica cifrei doi ce semnifică din acest moment ,,botezul” tinerei familii, intrarea ei în lumea satului, posibilitatea ei de a pleca singură pe drumul vieții fără a mai cere ajutor de la ceilalți, decât în momentele de mare cumpănă.

Cadouri de la tot satul: două blide, două linguri, doua ulcele…

Se consideră de acum înainte că cei doi tineri au strâns experiența necesară pentru a-și asuma responsabilitățile vieții în doi și că acest obicei al statului la vase este ultimul ajutor pe care comunitatea în care trăiesc au obligația să li-l mai acorde.

Acest prag, de trecere la adevărata viață de cuplu, este sprijinit pentru ultima dată de întreaga comunitate, prin oferirea de cadouri, obiecte necesare în gospodărie, în mod special vase și întotdeauna în număr de două obiecte de același fel: două blide, 2 linguri, 2 furcuțe, 2 ulcele, 2 metri de jolj, 2 oale etc.

După ceremonial, toate aceste obiecte sunt puse în ciubărul primit de la naș și sunt transportate de cei doi soți până acasă, simbol al începerii muncii în doi.

Se poate observa că în ceremonialul de pregătire și desfășurare al obiceiului ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” principalul element de recuzită este vasul.

Vasele folosite în cadrul obiceiului sunt confecționate din lemn sau lut. Probabil că importanța acestor obiecte vine de la tradițiile meșteșugărești ale zonei, știut fiind că olarii din Săsciori și sculptorii în lemn din Șugag au fost renumiți din cele mai vechi timpuri.

Nu de puține ori vasele confecționate din lutul dealurilor din Săsciori sau obiectele făurite de meșterii populari din Șugag, ca și minunatele icoane de la școala Poienarilor din Laz au fost admirate și apreciate atât de specialiști, cât și de simplii privitori din întreaga lume, multe din ele poposind în colecții particulare.

Sau poate că importanța vaselor, în contextul obiceiului tradițional din zonă, vine din vremuri mai îndepărtate, știut fiind, din izvoarele istorice, că tracii prezenți pe aceste meleaguri, aveau un cult deosebit pentru familie și pentru confecționarea vaselor, fie ele ritualice, fie necesare în gospodărie.

Obicei întrerup în anul 1990

Obiceiul tradițional ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” a fost întrerupt în anul 1990 din motive necunoscute, dar în urma culegerilor din teren și a informatorilor din zonă, un grup de specialiști de la Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” l-au valorificat și l-au readus în actualitatea satului în anul 2008, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe și a Primăriei din Șugag.

De atunci, obiceiul se practică din nou fără întrerupere.

În toată această perioadă, de la apariția lui și până azi, un obicei la origine păgân a străbătut veacurile, a fost adoptat de biserică și a fost transformat într-un obicei creștin, însă semnificația sa inițială s-a păstrat nealterată: uniunea comunității în jurul noii familii.

Valea Sebeșului denumită de Sadoveanu ”Valea Frumoasei”

Valea Sebeșului, denumită de Mihail Sadoveanu ,,Valea Frumoasei” este situată în Județul Alba, în sudul Transilvaniei, în partea central a Carpaților Meridionali, în porțiunea unde aceștia prezintă cea mai mare lățime (grupa Șureanu-Parâng-Lotrului).

Valea Sebeșului este încadrată la vest de Munții Șureanu și culoarul Mureșului, de Munții Lotrului la sud, de Munții Cindrel și de Depresiunea Apoldului în est, iar la nord de Podișul Secașelor.

Peisajele cu totul aparte te încântă la tot pasul, iar aerul rece și pădurea verde îți dau senzația că te afli într-un colt de rai.

Te convingi de asta imediat după ce îeși din localitatea Petrești și urci spre Munții Sebeșului. Zona e sălbatică, necucerită încă, plină de neprevăzut.

După intrarea pe vale, la circa 30 km de Municipiul Sebeș se află situată comuna Șugag, atestată documentar încă din anul 1575.

Comună veche de ciobani, Șugagul își trage numele de la apele tumultoase (șugăgi) ce coboară în vârtejuri de pe versanții munților Cindrel și Șureanu.

Șugagul este cunoscut atât prin peisajul minunat, cât și prin formațiile tradiționale de fluierași, prin meșteșugul prelucrării lemnului și prin frumoasele obiceiuri tradiționale.

Sărbătoarea este organizată în fiecare an de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, în parteneriat cu Primăria Comunei Șugag și Biserica Ortodoxă Șugag.