Omul de afaceri Voicu Vușcan și-a anunțat duminică după-amiază candidatura la funcția de primar al municipiului Alba Iulia. 

A ales să facă acest lucru online, pe contul său de Facebook. Vușcan candidează din partea PSD Alba, cu sprijinul lui Victor Negrescu.

Publicitate

El s-a apropiat de partid de în ultimele luni și va candida în contextul în care senatorul Călin Matieș, anunțat anterior drept candidat, a plecat la AUR.

”Voi candida pentru funcția de primar, pentru că e timpul unei schimbări reale.

Viitorul este al nostru și trebuie să avem grijă de el! E primul și singurul lucru pe care l-am avut în minte atunci când am decis să mă implic activ în viața publică.

E precum o mantră pe care o repet în fiecare zi, ori de câte ori mă gândesc la mine, la prietenii mei, la părinții mei, la copilul meu și la ce viitor ne așteaptă pe toți.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Nu e o decizie luată peste noapte. Am cântărit mult și le mulțumesc sutelor de prieteni și apropiați care m-au îndemnat și încurajat să fac pasul ăsta.

Există în noulPSDAlba o echipă cu oameni de valoare, profesioniști alături de care am toată încrederea că vom câștiga Primăria Alba Iulia.

Chiar mai important, am încredere că putem schimba cu adevărat acest model de administrație, care nu doar și-a atins limitele în urmă cu mulți ani, dar în ultimii patru ani s-a dovedit de-a dreptul falimentar.

E timpul să schimbăm cu adevărat lucrurile în Alba Iulia! E timpul pentru un management performant.

Publicitate

Vin la muncă, nu la funcții. Vin să fac, nu să promit. Vin să schimb sistemul” a transmis Vușcan, pe Facebook.

Candidatura sa vine după plecarea lui Călin Matieș. Acesta a plecat din PSD după ce actualul primar, Gabriel Pleșa (ales USR, actual PNL), a mimat o apropiere de social-democrați.

Citește și Primarul USR din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, fotografie cu Marcel Ciolacu. Explicații privind speculațiile că ar candida de la PSD

Matieș a fost deranjat de posibilitatea înlocuirii sale cu Pleșa și a preferat să plece la AUR.

PSD Alba a reacționat atunci și l-a numit ”traseist convertit la doctrina extremistă și rasistă a AUR”.

Voicu Vușcan este mai puțin cunoscut alegătorilor din Alba. Numele său se leagă de compania Elit (Smithfield) și este dezvoltator imobiliar.

Publicitate