Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

CJPC Alba: Amenzi de peste 150.000 de lei aplicate în septembrie. Peste 300 de acțiuni de control și mărfuri de zeci de mii de lei neconforme


Publicat

Comisariatul judeţean pentru Protecţia Consumatorului Alba

Comisariatul judeţean pentru Protecţia Consumatorului Alba

În luna septembrie, 45 de consumatori nemulţumiţi de prestarea serviciilor anumitor societăţi comerciale au apelat la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba. Tot în aceeaşi lună au fost desfăşurate 318 acţiuni de control şi date amenzi de peste 150.000 de lei. Au fost scoase din comercializare mărfuri în valoare de 90.000 de lei.

Cele 318 acţiuni de control ale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumaatorilor Alba s-au soldat cu 169 procese verbale de constatare a contravenţiei. Dintre acestea, 55 au fost la produse alimentare, 18 la produse nealimentare, 25 la servicii nealimentare, 6 la servicii alimentare şi 65 la alte segmente.

O atenţie deosebită a fost acordată şi verificării operatorilor economici din localităţile aflate în afara reşedinţei de judeţ şi a celor aflaţi în mediul rural, potrivit reprezentanţilor CJPC Alba.

Măsurile luate în conformitate cu prevederile legale s-au bazat şi pe examinarea unor probe recoltate din loturi de produse asupra cărora au existat indicii că pot prejudicia viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.

Scopul acestor acţiuni a fost de a împiedica punerea pe piaţă a unor produse nesigure sau neconforme şi reducerea controalelor la operatorii economici care vând aceste produse.

Astfel, au fost oprite definitiv de la comercializare produse periculoase şi s-a procedat la distrugerea acestora, încheindu-se în acest sens procese verbale de distrugere.

– Valoarea totală a produselor si serviciilor neconforme controlate este de 43.688,13 lei. Restul mărfurilor depistate cu abateri au fost oprite temporar de la comercializare şi s-au stabilit măsuri de intrare în legalitate, oprite definitiv de la comercializare şi eliminate din circuitul consumului.

– Valoarea totală a produselor si serviciilor neconforme extracomunitare controlate în perioada raportată este de 19.843,23 lei.

– Valoarea totală a produselor cu abateri oprite temporar de la comercializare este de 25. 444, 40 lei şi totodată s-au stabilit măsuri de intrare în legalitate.

– Valoarea totală a produselor cu abateri oprite definitiv de la comercializare este de 1587 lei, s-a dispus măsura de eliminare din circuitul consumului.

– Pentru abaterile de la prevederile legale în domeniul protecţiei consumatorilor s-a dispus operatorilor economici, şi sistarea temporară a prestării serviciilor (servicii alimentare, nealimentare, financiare) şi s-au stabilit măsuri specifice de remediere a deficienţelor sau de intrare în legalitate.

– Valoarea produselor distruse cu alte acte a fost de 954,12 lei.

– Totalul amenzilor contravenţionale aplicate în luna august, prin procese verbale de constatare a contravenţiei este în număr de 201 din care 119 avertismente şi 82 amenzi în valoare de 155.000 lei. Valoarea vărsămintelor la buget (încasate operativ şi executări silite) este de 30.750 lei.

– Comisarii din cadrul Protecţiei Consumatorilor Alba au rezolvat 47 de reclamaţii (dintre care au fost soluţionate 44), șapte situaţii fiind finalizate amiabil, iar 22 fiind concluzionate ca fiind întemeiate. De asemenea, 11 reclamaţii au fost neîntemeiate, patru cazuri au fost redirectionate şi trei sunt nesoluţionabile.

Cei care doresc să depună reclamaţii la OPC Alba trebuie să completeze un formular la sediul de pe strada Octavian Goga, nr.9 şi să aibă asupra lui actele justificative, care să demonstreze reclamaţia făcută asupa agentului economic. De asemenea, cei care nu pot să vină personal la Protecţia Consumatorilor Alba pot trimite prin e-mail, reclamatii.alba@opc.ro, prin poştă la adresa menţionată mai sus, sau prin telefon/fax la o258.811946. Este nevoie de documente doveditoare (facturi, chitanţe) în toate cazurile prin care vreţi să vă faceţi dreptate prin intermediul OPC Alba.

Reclamaţiile făcute la Protecţia Consumatorilor Alba sunt soluţionate în termen de 30 de zile de la data depunerii plângerii, iar, în cazurile excepţionale, când nu este găsit agentul economic, se va prelungi perioada de soluţionare cu încă 15 zile, iar consumatorul va fi înştiinţat.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

ACTUALITATE

SPAP Sebeș a preluat 8 platforme subterane de colectare a deșeurilor menajere, în vederea efectuării lucrărilor de întreținere

Publicat

 (P) În urma unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiul Sebeș votată în ședința ordinară a lunii iulie, care a avut loc în date de 29.07.2021, Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș a primit în administrare un număr de opt platforme subterane de colectare a deșeurilor menajere, aflate în folosința operatorului de salubritate, în vederea efectuării lucrărilor de întreținere care sunt necesare.

Acestea se află în cartierele: Aleea Parc (zona blocurilor 92-94 și lângă biserică), Valea Frumoasei (blocul 6A), Mihail Kogălniceanu (blocurile 138A, 106).

Pe toată durata în care aceste platforme se vor afla în servicii de reparații și de întreținere, operatorul serviciului de salubritate se va asigura de desfășurarea în condiții de continuitate a serviciului de salubrizare.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

COD ROȘU de vijelii și ploi pe Transalpină. Turiștii aflați în zonă au primit alertă pe telefoane

Publicat

Turiștii aflați sâmbătă pe Transalpină au primit pe telefoane o alertă extremă de COD ROȘU de furtună. 

Aceștia au fost avertizați cu privire la averse torențiale de 40-50 de litri pe metrul pătrat, descărcări electrice, grindină și vijelii. 

”Luați măsuri de autoprotecție și adăpostire în spații sigure, evitați deplasările și staționarea sub arbori, panouri sau elemente de construcție instabile” se arată în mesajul transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea.

Codul Roșu cuprinde zona de confluență dintre județele Hunedoara, Vâlcea, până la limita cu Alba.

Județul Vâlcea: Perișani, Câineni, Boișoara, Racovița, Titești;
Județul Vâlcea: zona de munte de peste cota 1800 m

Județul Gorj: zona de munte de peste cota 1800 m;

Județul Hunedoara: Petroșani, Vulcan, Lupeni, Uricani, Aninoasa;
Județul Hunedoara: zona de munte de peste cota 1800 m;

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Începe Postul Adormirii Maicii Domnului, al treilea mare post din an. Zilele cu dezlegare la untdelemn și pește

Publicat

Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Maria este cea mai importantă dintre sărbătorile Preasfintei Fecioare Maria. Postul Adormirii Maicii Domnului începe în acest an duminică 1 august şi ţine două săptămâni, până pe 15 august.

Postul Sfintei Marii este al treilea post din cele patru din decursul anului care are o dată fixă. Conform tradiției, în Postul Sfintei Mării oamenii trebuie să facă pace unii cu ceilalți, ca să le meargă bine tot anul.

În postul care durează 14 zile, există dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica, cu excepția zilei de 6 august – Schimbarea la Față, când este dezlegare la pește, indiferent de ziua în care pică.

De regulă, se lasă sec pe 31 iulie şi postul începe la 1 august, însă, conform regulilor bisericeşti, dacă data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea  se lasă sec cu o zi mai înainte.

Citește și Sfânta Maria 2021: MESAJE și URĂRI pentru familie, colegi, prieteni. Pentru toți cei care-şi sărbătoresc ziua numelui

„De asemenea, postul se prelungește și în ziua sărbătorii înseși, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin”, se precizează în Liturgica Generală semnată de Pr. Prof. Ene Braniște.

Însă, anul acesta sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului cade într-o zi de dumincă, deci postul se încheie în ajun, în 14 august.

Postul Adormirii Maicii Domnului: Fecioarei Maria i-a fost descoperit momentul morții

Momentul adormirii Fecioarei Maria nu este consemnat în Sfânta Scriptură, dar mărturia lăsată de Dionisie Areopagitul lămurește faptul că Fecioarei Maria i-a fost descoperit momentul morții, iar Apostolii care erau în diferite țări au fost aduși pe nori la sicriul Maicii și au săvârșit rugăciuni și cântări până în momentul îngropării ei în satul Ghetsimani, scrie Basilica.ro

Astfel, postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte a postului cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.

În popor este cunoscut şi sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei. Este un post care îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Ce se consumă în Postul Adormirii Maicii Domnului

Tipicul cel mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare specifică în Postul Adormirii Maicii Domnului ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată.

Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin.

De sărbătoarea Schimbării la Față este dezlegare la pește.

În cele două săptămâni de post, credincioşii postesc şi acordă atenţie sporită rugăciunilor către Maica Domnului, în special Acatistului şi Paraclisului Maicii Domnului.

Postul este considerat a fi mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli.

Învățătura de credință creștină ortodoxă menţionează că „sunt scutiţi de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi cei aflaţi în situaţii speciale”.

Postul Adormirii Maicii Domnului: Scurt istoric

Încă din primele secole, postul menţionat nu se ținea peste tot în același timp și în același mod. Creștinii din Antiohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului.

În zona Constantinopolului se postea numai patru zile. Doar creștinii din Ierusalim posteau opt zile. Urmare a acestei situaţii, Biserica a luat atitudine asupra stabilității acestui post.

În anul 1166 a avut loc la Constantinopol un sinod prezidat de Patriarhul locului respectiv, Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.

Postul Adormirii Maicii Domnului, al treilea mare post din an

Este un post aspru, dacă ținem seamă de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare până la ora 15.00, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată.

Nici în celelalte zile, nu avem parte de un post ușor: marți și joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbătă și duminică avem dezlegare la untdelemn și vin. În acest post este dezlegare la untdelemn și vin și în zilele de marți și joi.

Postul Adormirii Maicii Domnului – Originea

Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ţinea opt zile.

Existau şi crestini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei şi a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis.

Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începand cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Adormirea Maicii Domnului este cunoscuta în popor şi sub denumirea de Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare.

Despre Adormirea Maicii Domnului nu avem informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiţia Bisericii. Potrivit acestei Traditii, Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă.

Aceeasi Traditie spune că Apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Prin pronia divina, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai tarziu.

Vezi și CALENDAR Creștin Ortodox AUGUST 2021: Toate sărbătorile importante din luna lui Secerar trecute în Calendarul Bisericesc

A cerut să se deschidă mormântul Maicii Domnului pentru a-i săruta mâinile acesteia, dar, intrând în mormânt, l-a aflat gol.

Acest mormânt a fost identificat în Ierusalim, cu toate că sunt persoane care afirmă că Maria ar fi murit la Efes, locul unde a petrecut mulţi ani după Înălţarea Domnului.

Biserica Ortodoxa învață ca Fecioara Maria s-a născut cu păcatul strămoșesc și a primit iertare de acest păcat în momentul în care a acceptat sa-L nască pe Hristos.

Diferențe dogmatice între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano- Catolică

Biserica Romano Catolica vorbeste de Imaculata Conceptie, o dogma primita de catolicism în anul 1854, prin care afirmă că Fecioara Maria s-a născut fără păcatul strămoșesc.

Biserica Ortodoxa nu a acceptat aceasta învațătură, motivând că dacă Fecioara s-ar fi născut fără acest păcat, firea ei ar fi fost alta decăt cea a tuturor oamenilor.

Iar dacă ea ar fi dăruit Cuvântului o alta fire decât cea pe care noi o avem, firea umana a lui Hristos nu ar mai fi transmis nimic firii noastre. Împotriva unei învățături de acest gen, Sfinții Parinți au afirmat ca Hristos a mântuit ceea ce a asumat, iar ceea ce nu este asumat nu este mântuit.

Biserica recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii Domnului”.

Postul Adormirii Maicii Domnului – Tradiţii şi obiceiuri

În dimineaţa zilei de Sfânta Maria, femeile mergeau la biserică şi împărţeau struguri, prune, faguri de miere şi mergeau în cimitir pentru a tămâia mormintele. Ţăranii care aveau vii mari obişnuiau să tocmească paznici.

Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula. Cei care mai erau văzuţi cu pălărie după 15 august erau ironizaţi.

Se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispă.

De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, ce ţinea până la intrarea în postul Craciunului. Se organizau târgurile de toamnă.

Perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, se consideră timp optim pentru semănă­turile de toamnă.

Credincioșii țin al treilea mare post din an timp de două săptămâni. Conform tradițiilor, în unele sate din Covasna, credincioșii au obiceiul focului purificator. Acest obicei are rol de purificare și de alungare a spiritelor rele, înainte de post.

De asemenea, în zona Munteniei, nurorile obișnuiesc să prepare plăcinte cu brânză dulce, pe care să le ducă soacrelor pentru ca relația lor să se „îndulcească”. Un alt obicei de la sate este legarea grânelor pentru ca păsările și dăunătorii să nu distrugă recoltele.

Postul Adormirii Maicii Domnului – Rugăciune către Maica Domnului

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor!

Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune.

Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

Ce să nu faci în Postul Adormirii Maicii Domnului

”Postul Adormirii Maicii Domnului înseamna înfrânare nu doar de la anumite alimente, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu.

Dacă ne ținem departe de anumite mâncăruri, sa ne ținem departe și de păcate.

Sa nu ne întristăm ca pierdem satisfacția pe care ne-o aduce hrana de „dulce”, caci prin retinerea de la ea vom fi părtasi unor daruri care ne fac moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu.

Dacă în acest post se recomandă ajunare luni, miercuri si vineri pana la ora 15.00, ora de la care se poate consuma numai mâncare uscata, iar dacă marți si joi ni se cere sa mâncăm fără ulei, nu trebuie sa întelegem ca postul Adormirii Maicii Domnului disprețuieste trupul.

Nu, acest post cauta sa-l mântuiască împreună cu sufletul.

Sa nu ajungem la astfel de gânduri: „Maine ce voi mai găti?”, „Astăzi cu ce bani sa mai cumpăr bucate de post?”, caci nu diversificare alimentara si cheltuiala peste măsura cere postul.

Faceti din rugăciune mâncare pentru vremea postului și veti vedea cât de hrănitoare și de ieftina este adevărata mâncare de post. Nu va indemn la o postire peste puterile dumneavoastră, ci doresc sa va atrag atentia ca postul are nevoie si de rugăciune.

Fără ea, cele doua săptămâni de post vor fi chinuitoare si vor părea ca nu mai au sfârsit.

Surse: crestinortodox.ro, basilica.ro

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Accident grav la ieșirea de pe Autostrada Sebeș-Sibiu spre Ocna Sibiului. 6 persoane rănite, dintre care 2 copii

Publicat

Un accident grav s-a produs sâmbătă pe DJ 106B, în zona coborarii de pe Autostrada Sebeș-Sibiu spre Ocna Sibiului. Este vorba despre o coliziune frontală între 2 autoturisme conduse pe direcții opuse.

UPDATE ora 14.36: Reprezentanții ISU Sibiu au rectificat informația inițială. Este vorba despre 6 persoane rănite, dintre care 3 sunt copii de 1,7 și respectiv 13 ani. 

În urma impactului a rezultat rănirea a 6 persoane (șofer plus 4 pasageri, dintre care 3 copii) din auto condus spre Ocna Sibiului și ranirea șoferului mașinii conduse spre Sibiu.

Cele 6 persoane au fost evaluate medical la locul producerii accidentului și apoi transportate la spital.

Politiștii Serviciului Rutier Sibiu desfășoară cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs acest accident rutier.

Momentan, traficul este blocat total.

ISU Sibiu a intervenit de urgență cu 2 echipaje SMURD dintre care o autospecială de transport victime multiple.

UPDATE:

Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a trimis de urgență un echipaj de tip C, care a asistat medical o familie de cetățeni germani dintr-un autoturism si un bărbat de aproximativ 50 de ani din celălalt autoturism.

Din masina cetățenilor străini au primit îngrijiri medicale un băiat 13 ani, o fetiță fetiță și șoferul, cu cu traumatism de coloană lombară.

Un alt bărbat de 50 de ani, din a doua mașină, a suferit un traumatism de toarce anterior.

Sursă: ISU

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate