IMG_3610 Mai multe persoane care ocupă ilegal spaţii în „celebrul” bloc „Turturica” din Alba Iulia au primit somaţii de la primărie să evacueze spaţiile. Dacă nu se conformează, administraţia locală le va da în judecată, iar, pe baza unei hotărâri definitive a instanţei, le-ar putea evacua forţat. Reamintim că unul dintre planurile pentru acest spaţiu era amenajarea unei parcări, proiect ce presupune demolarea actualului imobil.

Publicitate

„În această perioadă, se derulează etapa de notificare, pre-procesuală, apoi începe procesul în instanţă. Evacuarea se va face doar pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi în momentul în care vor exista alternative pentru relocarea oamenilor. Vom asigura fond locativ pentru cazuri sociale, cu prioritate pentru cei care locuiesc legal în spaţii, în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer, pentru Alba24.

 

somatie turturicaPrimăria a început să trimită notificări din septembrie, locatarilor din blocul G2 "Turturica", de pe strada Arnsberg. Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale, este vorba despre proceduri de durată. Intenţia este de a transforma zona ocupată în prezent de bloc într-o parcare subterană, dar şi cu spaţii supraterane, ce ar decongestiona circulaţia în oraş. Planurile au fost anunţate de primarul Mircea Hava de mai mult timp.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

„Singura soluție pentru elibera orașul de numărul mare de mașini sunt parcările sub sau supraterane. Administrația locală are curaj să facă acest lucru. Vreau să vă spun că și eu sunt șofer și când ies și pe mine mă enervează faptul că nu am unde parca mașina și eu nu am pe cine să dau vina. G2 nu are ce căuta acolo. Nu vorbesc despre locatari, pentru ei vom face alte locuințe în alte zone ale orașului. Avem deja locații la care ne gândim să construim locuințe sociale pentru ei”, declara primarul Mircea Hava în luna mai a acestui an.

Publicitate

Vezi şi Parcări sub și supraterane în Turturica și în fața fostei policlinici din Alba Iulia. Locuitorii din G2 vor fi mutați în blocuri sociale

Pentru a pune în practică aceste planuri trebuie însă parcurse mai multe etape. Dacă poate cea mai importantă condiţie este disponibilitatea resurselor financiare pentru un astfel de proiect de amploare, altă problemă ar fi relocarea persoanelor din acest imobil. Dacă pentru cei care ocupă legal garsonierele din bloc, primăria promite locuinţe sociale, chiar dacă acestea deocamdată nu există şi vor trebui construite, ceilalţi nu vor fi o prioritate, mai ales pentru că mulţi nu deţin acte sau justificări pentru a locui legal în oraş.

IMG_2384 În blocul “Turturica” sunt 103 garsoniere, din care 33 sunt ocupate legal, 14 sunt închise şi restul de 56 sunt locuite ilegal de diferite persoane sau familii.

Publicitate

Blocul este cunoscut atât de locuitorii oraşului, cât şi de oamenii legii drept locaţie în care sunt reclamate destul de des incidente. De la scandaluri şi violenţe până la incendii sau alte situaţii ce tulbură liniştea vecinilor de cartier, toate acestea i-au adus "faima" unui adevărat "ghetou".

Locatari sunt, în majoritatea cazurilor, persoane cu venituri medii şi mici, cu datorii sau cu probleme cu legea.

Blocul, știrbit pe alocuri din cauza lipsei de geamuri, este acoperit de covoarele și lenjeriile de pat scoase pe balcoane. Imaginea sinistră a clădirii este în contrast perfect cu restaurantele și cafenelele aflate la doar câțiva pași.

Publicitate

O parte dintre locatarii acestui bloc ar putea fi mutaţi în locuinţe sociale ce ar urma să fie construite, cel mai probabil, în cartierul Lumea Nouă.