Eveniment
Opt biserici din România, mesaj comun cu privire la alegerile prezidențiale. Apel către credincioși să iasă la vot

Într-un apel comun, reprezentanții a opt biserici din România îi îndeamnă pe credincioși să iasă la vot și să aleagă candidatul „care e capabil să contracareze forţele politice extremiste, să sprijine dezvoltarea vieţii sociale şi eficienţa administraţiei publice”.
„România se află în faţa unui moment istoric decisiv. Rezultatul alegerilor prezidenţiale va influenţa pe termen lung cadrul statului de drept democratic şi evoluţia condiţiilor sociale, respectarea libertăţii religioase şi a drepturilor comunitare, precum şi orientarea internaţională a ţării”, au transmis reprezentanţii bisericilor maghiare.
Aceștia spun că nu pot rămâne indiferenți la situația creată după primul tur al alegerilor prezidențiale și îi îndeamnă pe oameni să meargă la vot.
„Le adresăm credincioşilor Bisericilor noastre îndemnul de a participa cu toţii la turul al doilea al alegerilor, în data de 18 mai 2025, şi de a sprijini prin votul nostru acel candidat la funcţia de preşedinte care respectă drepturile şi valorile tuturor cetăţenilor – inclusiv ale comunităţii noastre –, şi care contribuie la convieţuirea paşnică.
Acela care este capabil să contracareze forţele politice extremiste, să sprijine dezvoltarea vieţii sociale şi eficienţa administraţiei publice şi să garanteze menţinerea României pe calea europeană”, se mai precizează în comunicat.
Reprezentanții celor opt biserici mai susțin că participarea la vot este un „lucru esenţial pentru viitorul comunităţii maghiare, pentru funcţionarea nestânjenită a Bisericilor noastre, şi pentru o convieţuire paşnică şi egală în drepturi cu fraţii noştri români şi cu ceilalţi concetăţeni de alte naţionalităţi”.
Documentul este semnat de:
- Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia – arhiepiscop Kovacs Gergely;
- Episcopia Romano-Catolică Oradea – episcop Bocskei László;
- Episcopia Romano-Catolică Satu Mare – episcop Schonberger Jenő;
- Episcopia Romano-Catolică Timişoara – episcop Pal József Csaba;
- Bisericii Evanghelică Lutherană din România – episcop Adorjani Dezső Zoltán;
- Eparhiei Reformată din Ardeal – episcop Kolumban Vilmos József;
- Eparhiei Reformată de pe lângă Piatra Craiului – episcop Bogdan Szabolcs János;
- Bisericii Unitariană Maghiară – episcop Kovacs István.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Raul
duminică, 11.05.2025 at 13:44
Adică exact opt paduchi.