Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

OPT PERCHEZIȚII în Alba și 11 în alte trei județe la firmele și locuințele unor persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani

Publicat

mascati Poliţiştii fac, joi dimineața, percheziţii la sediile a 12 firme din Alba, Mehedinţi, Timiş şi Hunedoara şi la locuinţele a 11 administratori suspectaţi că ar fi înregistrat tranzacţii financiare fictive de peste trei milioane de euro, prejudicul produs prin evaziune fiscală fiind de peste 1.000.000 de euro. Firmele sunt specializate în achiziţia şi livrarea de fier vechi.

Sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii efectuează 19 percheziţii, în 4 judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani şi la sediile firmelor administrate de acestea. Prejudiciul cauzat în cauză este de peste 1.000.000 de euro, precizează IGPR, într-un comunicat.

În această dimineaţă, 57 de poliţişti, dintre care 40 specializaţi în investigarea criminalităţii economice, efectuează 19 percheziţii în judeţele Timiş, Alba, Vâlcea şi Mehedinţi, la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, precum şi la sediile sociale ale firmelor administrate de acestea.

Activităţile sunt coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi se desfăşoară în cadrul a două dosare penale aflate în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

De asemenea, la acţiune participă 17 luptători de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, precum și jandarmi.

În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013-2015, 12 persoane, în calitate de reprezentanţi legali (asociaţi, administratori, împuterniciţi) la 4 societăţi comerciale cu sedii declarate in judeţul Timiş, s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia si livrarea de materiale feroase si neferoase, pentru care au diminuat artificial impozitul pe profit.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este de peste 1.000.000 de euro.

Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate au fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume, prin diferite operaţiuni sau tranzacţii financiare.

Astfel, cei în cauză ar fi făcut depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate de către persoane interpuse, în calitate de împuterniciţi pe conturile bancare.

De asemenea, sumele depuse ar fi fost rulate în conturile bancare ale societăţilor, fiind astfel disimulată adevărata natură a provenienţei şi circulaţiei banilor.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Percheziţiile la cele 19 adrese vizează destructurarea unei reţele infracţionale, administratorii fiind suspectaţi că prin 12 firme ar fi produs evaziune fiscală şi spălare de bani, se mai arată în comunicatul de presă al Poliţiei Române.

Trei dintre percheziţii sunt în judeţul Mehedinţi, două în Timiş, 8 în Alba şi 6 în Hunedoara, cazul fiind instrumentat de Serviciul de Investigarea Fraudelor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Tribunalului Mehedinţi.

Mai mulţi suspecţi au fost duşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi pentru continuarea cercetărilor.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2012, administratorii unor firme ar fi înregistrat tranzacţii comerciale fictive de peste trei milioane de euro, pentru care nu au plătit TVA şi impozit pe profit.

Administratorii firmelor ar fi produs astfel un prejudiciu bugetului de stat de peste 1.000.000 de euro.

Poliţiştii urmează să identifice bunuri mobile şi imobile pentru recuperarea prejudiciului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax