Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ore de educaţie sanitară în programa şcolară, din 2014. Elevii vor învăţa să acorde primul ajutor

Publicat

De anul viitor, în programa şcolară vor fi introduse ore de educaţie sanitară, a anunţat, duminică, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în urma unedi discuţii cu ministrul Educaţiei. Elevii vor învăţa despre acordarea primului ajutor.

„Noi acum primul ajutor îl dăm de regulă prin serviciile medicale, prin SMURD de regulă. Dar ne gândim deja să facem un proiect de educaţie şi să începem din şcoală. Am vorbit cu colegul meu, cu ministrul Educaţiei, şi – anul ăsta nu reuşim – dar de la anul să introducem în programa şcolară ore de educaţie sanitară, în care va intra şi primul ajutor”, a spus Nicolăescu.

El a arătat că se încearcă, de asemenea, şi revizuirea medicinii şcolare, despre care a afirmat că astăzi „e la pământ” şi că „de fapt, nu mai există”, ca şi medicina comunitară.

„Sunt capitole din Legea Sănătăţii pe care le vom modifica în acest an şi sigur, pe măsură ce vom avea fonduri ca să facem şi achiziţii, o vom pune în aplicare. Creăm cadrul legal deocamdată şi sper că în doi-trei ani de zile să avem bani mai mulţi şi eu sper să meargă economia României ca să avem bani mai mulţi, de acolo să putem să disponibilizăm. Dar poate să sensibilizăm autorităţile locale, să încerce şi ele să se implice, că nu costă mult şi poate în anumite puncte importante din localităţi, acolo unde autorităţile locale ar trebui să ştie că se pot întâmpla accidente mai multe, că pot avea loc evenimente nefericite mai multe, să facă aşa ceva”, a spus Nicolăescu.

Sursa: mediafax

Foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement