Proiectul prin care se creează posibilitatea cabinetelor medicilor de familie de a obţine statutul de unitate sanitară de utilitate publică a primit raport favorabil din partea...
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor s-a pronunţat, marţi, pentru introducerea în legea privind drepturile copilului a posibilităţii participării elevilor la ore de educaţie sanitară cu...
Tinerii care au terminat liceul și doresc să devină asistenți medicali se vor putea înscrie la cursurile unei școli postiliceale sanitare numai dacă au promovat examenul...
România se confruntă în ultima perioadă cu mai multe crize deodată — o criză politică, una sanitară, una economică. Ce au ele în comun este o...
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru...
Catastrofă sanitară este atunci când în cel mai mare spital din țară nu mai există paturi libere, iar ambulanțele continuă să aducă bolnavi de COVID cu...
Începând de luni 4 octombrie în școlile din România vor începe acțiuni de control prin care se verifică respectarea tuturor regulilor de protecție sanitară în contextul...
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru...
Mai multe firme care administrează localuri publice din Alba Iulia au fost amendate, după ce echipe mixte de control au găsit clienți care erau serviți în...
Comitetul pentru securitate sanitară al Uniunii Europene a convenit miercuri asupra unei liste comune de teste antigenice rapide pentru COVID-19. Rezultatele testelor antigenice rapide selectate vor...
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru...
În această perioadă se fac înscrieri la Școala Postliceală Sanitară din Alba Iulia, pentru anul școlar 2020-2021. Cei care doresc să obțină calificarea de asistent medical...
Fără apă curentă, cu toaletă în curte, degradate sau în plină renovare. Așa își vor primi elevii peste 70 de unităţi de învăţământ din județul Alba,...
Problema relocării Secţiei de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Spitalului Judeţean Alba a intrat din nou în atenţia autorităţilor judeţene şi locale. Reprezentanți ai...
Federația „Solidaritatea Sanitară” avertizează asupra riscurilor din proiectul Legii salarizării unitare, solicitând realizarea unor analize tehnice pe marginea proiectului de lege pentru a avea garanția că...
Din 24 noiembrie, intră în vigoare Normele tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi...
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba anunţă că a primit, vineri, de la Ministerul Sănătății, 4.800 de doze de vaccin BCG și 3.044 de doze de...
Peste 1700 de elevi şi preşcolari din judeţul Alba vor începe şcoala, luni, în clădiri neautorizate sanitar. Fie că nu au apă curentă, grupuri sanitare şi...
La începutul anului școlar 2015-2016, un număr de 122 de școli din județul Alba nu dețineau autorizație sanitară, potrivit senatorului Alexandru Pereș. Pentru a vedea ce...
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Alba anunţă că sunt 1300 de copii nevaccinaţi după situaţia de criză a produsului ce asigură imunizarea împotriva tetanosului, hepatitei B...