Actualitate
Pacienții cu venituri mici vor avea acces la medicamente ieftine, potrivit noului proiect de lege a sănătății
Pacienții cu venituri reduse vor avea acces la medicamente ieftine prin intermediul unui pachet social de servicii de sănătate. Acesta este anunțul făcut miercuri de ministrul sănătății, Vasile Cepoi. Potrivit acestuia, în pachet vor fi incluse și medicamentele cu prețuri sub 10 lei, care vor fi scoase de pe lista medicamentelor compensate.
Pacienții cu salarii mici nu au motive de panică în ceea ce privește achiziția de medicamente ieftine, care ar putea deveni necompensate, întrucât, noul proiect de lege a sănătății are câteva prevederi formulate special pentru categoriile de persoane vulnerabile.
„Temerea cu privire la faptul că persoanele vulnerabile sau persoanele cu venituri reduse nu vor mai avea acces la medicamentele ieftine dar cu risc medical crescut este nejustificată, deoarece proiectul de lege prevede ca această categorie de persoane să primească, pe lângă pachetul de servicii de bază, care cuprinde servicii cu costuri mari și un pachet social de servicii de sănătate din care fac parte și medicamentele menționate în comunicatul Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) „, a declarat ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, potrivit realitatea.net.
Până în prezent, în anul 2012, peste jumătate dintre medicamentele prescrise de medici și consumate de către pacienții români au avut prețuri sub 10 lei. Așadar, excluderea acestora de pe lista de medicamente compensate ar însemna o „suprataxare” indirectă a pacienților, potrivit APMGR.
În plus, lista medicamentelor cu prețuri sub 10 lei cuprinde produse farmaceutice care acoperă o paletă variată de categorii terapeutice, de la bolile cardiovasculare, la cele digestive, nervoase sau reumatice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News