Eveniment
Până la 500.000 de euro pentru cămine de bătrâni de „4 stele”. Schemă de ajutor de minimis, propusă de Guvern
Guvernul pregătește o schemă de minimis prin care să acorde finanțări nerambursabile de până la 500.000 de euro/proiect pentru construcţia, reabilitarea și/sau înfiinţarea, amenajarea și dotarea de rezidenţe pentru persoanele vârstnice, cu servicii de 4 stele. Susţinerea financiară constă într-un ajutor nerambursabil de până la 100% din cheltuielile eligibile, iar destinația investiţiei trebuie să fie menţinută cel puţin 10 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare, în caz contrar investitorul va rambursa suma obţinută ca ajutor de minimis.
Pe agenda ședinței Guvernului de joi, de 23 mai, a fost inclus un Memorandum privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru construcţia de rezidenţe pentru persoane vârstnice denumită Programul „Ana Aslan – gROwth, rezidenţe pentru vârstnici” şi încadrarea acestei schemei de ajutor de minimis în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român.
Potrivit documentului, măsura are ca obiectiv susţinerea financiară a investiţiilor private în construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea de rezidenţe pentru vârstnici.
„Prin Programul de guvernare pentru perioada 2018-2020, Guvernul României îşi propune promovarea îmbătrânirii active şi a prezenţei persoanelor vârstnice în comunitate, inclusiv prin implicarea în activităţi de voluntariat şi creşterea responsabilităţii familiei şi persoanei vârstnice cu privire la asigurarea propriilor nevoi de îngrijire şi menţinerea unei vieţi active şi sănătoase cât mai mult timp posibil, precum şi îmbunătăţirea semnificativă a serviciilor de sănătate prin asigurarea şi facilitarea accesului la serviciile medicale de urgenţă
Prin această măsură Guvernul urmăreşte ca toţi cetăţenii să aibă oportunităţi egale în societate, să fie apreciaţi şi valorizaţi într-un mediu care să asigure condiţii satisfăcătoare de trai”, se mai precizează în document.
Obiectivele de investiţii ce vor fi propuse ca proiecte trebuie să îndeplinească următoarele standarde minime de capacitate şi condiţii de locuire:
a) proiecte de investiţii în centre rezidentiale pentru persoanele vârstnice dependente singure ori a caror familie nu poate să le asigure îngrijirea vor asigura condiţiile de cazare adaptate atât persoanelor singure cât şi pentru 2 sau 3 persoane (garsoniere sau apartamente) asigurându-se 25 mp/persoană.
b) pentru persoanele vârstnice cu probleme medicale personalul însoţitor se va asigura de către rezidenţă, dacă personalul medical consideră că este oportun;
c) numărul maxim de persoane care vor îndeplini calitatea de însoţitor şi numărul de asistente medicale vor fi stabilite prin schema de ajutor de stat/de minimis.
d) clădirile în care se vor organiza centre rezidenţiale pentru persoanele vârstnice dependente pot fi clădiri noi sau clădiri existente care se vor moderniza şi amenaja cu schimbarea funcţiunii;
e) construcţiile vor asigura următoarele condiţii de locuit:
- nu vor avea decât maxim un etaj, dacă nu au lift pentru a uşura deplasarea locatarilor şi a personalului medical şi de asistentă; detaliile privind structura construcţiilor şi spaţiile minim necesare vor fi detaliate în cadrul schemei de ajutor de minimis;
- se va asigura un spaţiu suficient pentru personalul medical, inclusiv cu minim de dotare cu echipament medical.
f) se vor asigura spaţii de recreere proprii sau pe o rază de cel mult 250 m de la rezidenţă;
Prestările de servicii accesibile persoanelor vârstnice, cu titlul gratuit sau contra cost vor fi detaliate în schema de ajutor de stat/de minimis, acestea fiind echivalente cu standardele hotelurilor de 4 stele.
Destinaţia investiţiei în centre rezidenţiale pentru persoanele vârstnice dependente va fi menţinută cel puţin 10 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare, în caz contrar investitorul va rambursa suma obţinută ca ajutor de minimis.
Beneficiarii de susţinere financiară prin acest program au următoarele obligaţii:
a) în cadrul fiecărei rezidenţe se vor asigura locuri pentru persoane imobilizate la pat cel puţin în procent de 4% din numărul de locuri existente.
b) asigurarea hranei se va face în capacităţi de servire cu circuit deschis pe bază de meniuri prestabilite şi aprobate anual de CNSP.
Susținerea financiară
Susţinerea financiară constă într-un ajutor nerambursabil de până la 100% din cheltuielile eligibile, de până la maxim 500 mii euro, pentru construcţia/reabilitarea şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea de rezidenţe pentru persoanele vârstnice, plătit la terminarea lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, diferenţiat în funcţie de localizarea rezidenţei, după cum urmează:
- până la 50% dacă rezidenţa se afla într-o localitate din primele 10 judeţe după nivelul de dezvoltare regională;
- până la 75% dacă rezidenţa se afla într-o localitate din următoarele 10 judeţe după nivelul de dezvoltare regională;
- până la 100% dacă rezidenţa se afla într-o localitate din ultimele 20 de judeţe după nivelul de dezvoltare regională;
Durata schemei de ajutor de stat
Schema de ajutor de minimisare caracter multianual şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire în raport cu reglementările europene.
Se pot emite acorduri pentru finanţare în baza prezentei scheme până la data de 31 decembrie 2020, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, în limita creditelor de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru acest program.
Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2019-2022.
Costurile eligibile pentru acordarea ajutorului
Categoriile de cheltuieli eligibile sunt:
a) cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului, respectiv: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicaţii care se execută pe amplasamentul delimitat, din punct de vedere juridic, ca aparţinând obiectivului de investiţie, precum şi cheltuielile aferente racordării la reţelele de utilităţi;
b) cheltuieli pentru investiţia de bază, au în vedere următoarele categorii:
- construcţii şi instalaţii – cheltuieli aferente activităţilor de construire/reabilitare cuprinse în obiectivul de investiţie: clădiri, instalaţii aferente construcţiilor, precum şi instalaţii electrice, sanitare, instalaţii interioare de alimentare cu gaze naturale, instalaţii de încălzire, ventilare, climatizare, P.S.I., telecomunicaţii şi alte tipuri de instalaţii impuse de destinaţia obiectivului;
- amenajarea și echiparea rezidenței – cheltuieli pentru achiziţionarea echipamentelor, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
joi, 23.05.2019 at 21:39
Ajutor de stat pentru particulari ? Cea mai mare tampenie. Cineva vrea sa puna mana pe ceva barosan de tot ? Se cam stie, sunt tot aia.
Sa faca cineva niste contorale (nu stiu cine este in masura) la azilurile particulare sa vada atrocitati acolo. Mancare la limita subexistentei,personal total descalificat si foarte putin, tromboane cu gramada, in schimb tarif imens, care nu justifica cu nimic serviciile prestate. Stiu ce spun, pentru ca am pe cineva din familie acolo.
Ia urmariti avantul financiar al posesorilor de azile si va veti cruci.Pe astia nu-i ia nimeni in vizor ca-s cu cotizatia la zi.
MARIANA Butucanu
miercuri, 04.05.2022 at 10:41
Sunt interesata de acest program
Toader Veronica
marți, 31.10.2023 at 12:42
Buna ziua, sunt interesata de acest program.