Parcare supraetajată lângă sediul spitalului județean din Alba Iulia. Cât vor costa lucrările de construire
Consiliul Județean Alba aprobă datele investiției pentru construirea parcării supraetajate, lângă sediul spitalului județean. La finalizarea acesteia, vor fi disponibile 100 de locuri de parcare pentru locuitori, personalul medical și aparținătorii pacienților.
În toamna anului trecut, proiectul a primit undă verde de la Agenția pentru Protecția Mediului. În primăvara anului 2023, a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal.
În ședința CJ din 28 martie se propune aprobarea studiului de fezabilitate cu indicatorii tehnico-economici și devizul general.
Datele investiției
Valoarea totală a investiţiei este de 35.155.132,08 lei.
Din aceasta, valoarea lucrărilor de construcții-montaj este estimată la suma de 30.413.528,69 lei, cu TVA inclus.
Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile/fonduri guvernamentale/buget local.
Clădirea va fi construită pe un teren de 2.349 mp, lângă sediul spitalului județean, pe Bulevardul Transilvaniei. Mai exact, pe locul actualei parcări la sol dinspre intrarea laterală (unde va fi relocată policlinica).
Investiția ar urma să fie finalizată în 34 de luni.
Parcare supraetajată. Locuri pe niveluri și amenajări
Clădirea va avea suprafață construită de 1.324 mp, cu regim de înălțime subsol, parter și două etaje.
Imobilul va fi construit pe fundații din beton armat, cu stâlpi/diafragme din beton armat, planșee și grinzi din beton armat.
Planșeul peste ultimul nivel va avea rol de acoperiș terasă circulabilă.
La ultimul nivel se vor realiza mai multe zone cu terasă înierbată și o copertină metalică pe care se vor monta panouri fotovoltaice.
Prin parcarea supraetajată se vor crea 100 de locuri de parcare, repartizate pe niveluri:
- 32 locuri la subsol
- 19 locuri la parter
- 19 locuri la etaj 1
- 19 locuri la etaj 2
- 11 locuri pe terasa circulabilă.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (2)