Odată cu deschiderea Parcului Dendrologic din zona Dealul Mamut în apropierea oraşului Alba Iulia, autorităţile locale iau măsuri pentru a asigura păstrarea acestuia în bune condiţii şi stabilirea unor reguli de vizitare, precum şi a sancţiunilor pentru cei care nu respectă natura. În atenţia Consiliului Local, în şedinţa de vineri, intră Regulamentul de funcţionare al Parcului Dendrologic, cu detalii despre accesul vizitatorilor, programul acestuia, activităţi interzise şi amenzi.

Publicitate

Minunea peisagistică a Transilvaniei, Parcul Dendrologic „Dr. Ioan Vlad” se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 19 de hectare, cu specii diverse de copaci, plante, flori şi faună, dispune de alei de promenadă, locuri de odihnă, podețe şi o parcare de 600 mp.

Citeşte şi FOTO | Parcul Dendrologic Alba Iulia: S-a deschis oficial „colțul de rai” de pe Valea Popii. Detalii despre accesul vizitatorilor

Reprezentanţii Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local propun ca accesul publicului să fie permis doar pe jos, prin punctele existente, folosind exclusiv aleile asfaltate şi potecile marcate. De asemenea, se propune un program de vizitare special pe timpul sezonului rece şi altul pentru cel cald, astfel:

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În perioada 15 februarie – 1 aprilie, de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00

În perioada 1 aprilie – 1 octombrie, de marţi până duminică, între orele 9.00-21.00

În perioada 1 octombrie – 15 decembrie, de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00.

Persoanele adulte vor plăti 2 lei fiecare pentru a vizita parcul, iar tariful pentru acces în cazul copiilor şi tinerilor până la vârsta de 18 ani este de 1 leu/persoană.

Vor intra gratuit în parc grupurile organizate de elevi ai unităţilor şcolare de învăţământ preuniversitar din Alba Iulia, doar dacă vizitarea acestuia este în scop didactic, pe baza unei cereri adresate primăriei.

Publicitate

În incinta parcului sunt interzise:

1. capturarea păsărilor şi a animalelor sălbatice, distrugerea cuiburilor, a vizuinilor, a muşuroaielor de furnici şi colectarea insectelor

2. accesul cu câini sau alte animale de companie

3. culegerea şi colectarea plantelor medicinale, a florilor, fructelor şi conurilor, a ciupercilor, seminţelor şi frunzelor, chiar şi a celor căzute pe pământ

4. distrugerea sau deteriorarea arborilor, arbuştilor, puieţilor, lăstarilor, seminţişului, altori plante sau părţi de plante, a băncilor, coşurilor de gunoi, a gardurilor şi a celorlalte elemente de achipare edilitară

5. accesul în incinta parcului a minorilor neînsoţiţi de părinţi sau adulţi ori în afara grupurilor şcolare organizate

Publicitate

6. aprinderea focului, fumatul, joaca şi practicarea sporturilor de orice fel sau fără mijloace specifice, camparea, producerea de zgomote stridente prin trigăte, utilizarea de aparate radio sau a oricăror mijloace audio.

Amenzi pentru persoane fizice şi juridice - constituie contravenţii şi se sancţionează:

- faptele de la punctele 1, 2 şi 3 enumerate mai sus cu amendă de la 300 de lei la 600 de lei

- faptele de la punctele 4 şi 6 cu amendă de la 500 de lei la 1.500 de lei.

Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se face de către agenţii Poliţiei Locale şi împuterniciţii Primăriei Alba Iulia.

Publicitate