Actualitate
Parlamentarii au semnat un proiect de lege prin care un teren din Teiuş să intre în posesia primăriei. Simedru: PSD se laudă cu reușitele parlamentarilor
Deputatul liberal Dan Simedru cere colegului său din parlament, Ioan Dîrzu (PSD), să nu politizeze acțiuni care se fac în favoarea și spre interesul cetățenilor. Acesta s-a referit la un teren din orașul Teiuș pentru care s-a semnat un proiect de lege privind transferarea către CL din patrimonului SNCFR. Deputatul spune că primarul din Teiuș își asumă această reușită și chiar vine cu fotografii de pe treptele ministerului și spune cum rezolvă problema.
Simedru a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că împreună cu mai mulți colegi din parlament de la diferite partide, printre care și Ioan Dîrzu, au semnat un proiect de lege prin care un teren de aproximativ 7 hectare din Teiuş să intre în posesia primăriei. Acesta spune că situația este una delicată deoarece pe acel teren se află atât un teren de sport, cât și blocuri cu apartamente pe care cetățenii le vor putea vinde dacă terenul nu trece în proprietatea orașului.
„Atunci când am discutat cu domnul deputat Dîrzu, mi-a cerut sprijinul și i l-am acordat, pentru că este firesc să ne facem datoria fără culoare politică. Atunci am discutat că este un subiect sensibil și nu trebuie politizat. Fac în continuare apel să nu politizeze, pentru că, dacă ne-am înțeles că ne facem datoria ca parlamentari și nu ca membri de partid, mi se pare incorect ca primarul din Teiuș să aducă în spațiul public fotografii cu domnia sa, pe treptele ministerului, cum rezolvă problema. Eu nu fac acest lucru pentru primarul din Teiuș, ci pentru că este datoria mea de parlamentar să fac ce se cuvine pentru locuitorii din Teiuș”, a declarat Simedru.
Acesta a explicat că pe acel teren se află un teren de fotbal și construcții cu apartamente care au fost vândute cetățenilor de către FLIPS. El spune că este o problemă mai veche și că încă din 2009 s-a cerut transferarea acestui teren însă nu s-a reușit.
„Suntem pe ultima sută de metri și lucrurile sunt sensibile. Nu trebuie să ne apucăm să ne batem cu cărămida în piept cine face mai mult. Este un subiect important deoarece acestă problemă o au mai multe orașe din România”, a mai spus deputatul PNL.
Simedru a mai vorbit în cadrul conferinței de presă despre podul metalic dintre Ocna Mureș și Războieni, care, după foarte multe discuții, a intrat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu de Administrație și Adunare Generală a acționarilor de la CFR infrastructură, în așa fel încât să îl scoată din capitalul lor social și să poată fi transferat la orașul Teiuș.
„Și acolo este o situație delicată, pentru că, dacă nu vom face acest lucru până în luna februarie, să se dea hotărârea de transfer, va trebui să reluăm procedura de la început, pentru că expiră avizul dat inițial”, a spus deputatul Dan Simedru.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News