Connect with us
Advertisement

Eveniment

Pașaportul de vaccinare anti-COVID, aprobat în comisia de transport din Parlamentul European. Cum s-a împărțit Europa

Publicat

Comisia de Transport din PE a aprobat documentul privind elaborarea unui așa zis pașaport de vaccinare. Decizia va fi supusă la vot în Parlamentul European. 

Comisia TRAN precizează că, pentru un turism sigur și curat, este necesar ca certificatul comun de vaccinare să facă parte dintr-o nouă strategie a UE privind turismul durabil, după cum au declarat deputații europeni, scrie DCNews.

Conform comuncatului de presă, proiectul de rezoluție pentru stabilirea unei strategii a UE pentru un turism durabil- adoptat joi de Comitetul pentru transport și turism cu 47 de voturi pentru și 2 împotrivă.

În rezoluție sunt îndemnate țările UE să includă sectoarele turismului și călătoriilor în planurile lor de redresare și să ia în considerare reducerea temporară a TVA pentru aceste servicii.

Testare înainte de plecare. Carantina, ultima soluție

Textul rezoluției arată că pandemia a mutat cererea călătorului către un turism ”sigur și curat” și mai durabil.

Solicită statelor membre să pună în aplicare pe deplin și fără întârziere criterii comune pentru călătoria în condiții de siguranță, cu un protocol UE de siguranță a sănătății pentru testare înainte de plecare și aplicarea cerinței de carantină ca ultimă soluție.

Certificatul de vaccinare, alternativă la testarea PCR

Deputații doresc un certificat comun de vaccinare, care ar putea deveni o alternativă la testele PCR și cerințele de carantină, odată ce există suficiente dovezi că persoanele vaccinate nu transmit virusul sau recunoașterea reciprocă a procedurilor de vaccinare.

De asemenea, se subliniază importanța implementării formularului de localizare a pasagerilor din UE și a dezvoltării aplicațiilor de urmărire, urmărire și avertizare voluntare, interoperabile și anonime. 

Austria pledează pentru utilizarea paşapoartelor verzi digitale

Cancelarul austriac a susţinut ca paşapoarte verzi digitale pe telefoanele mobile să poată oferi deţinătorilor acestora acces în restaurante, la evenimente culturale, sportive sau pentru turism, nu doar celor care au fost vaccinaţi recent anti-COVID-19, ci de asemenea oricui are un test recent COVID-19 negativ.

Kurz a confirmat că statele UE care au sectoare turistice importante, precum Austria, Grecia, Italia şi Spania, au idei similare în această chestiune.

Țări care nu susțin impunerea pașapoartelor anti- COVID 19

În schimb, alte state membre, precum Franţa şi Germania, sunt rezervate cu privire la acordarea unor beneficii persoanelor vaccinate anti-COVID-19, mai ales că procentul persoanelor vaccinate în UE este încă foarte redus şi s-ar crea discriminări.

În plus nu este clar dacă o persoană vaccinată mai poate transmite virusul, notează agenţia DPA, adăugând că de la summitul în desfăşurare nu se aşteaptă o decizie în această chestiune.

Printre țările care s-au arătat încântate de introducerea acestui act digital se numără: Spania, Estonia, Italia, Suedia și Danemarca.

Totodată, mai multe state și-au exprimat reticența și refuzul pentru introducerea acestuia, mai exact: Germania, Belgia, Polonia și Franța.

Conform unor surse citate de această agenţie discuţiile la summit sunt axate mai mult asupra modalităţilor de recunoaştere reciprocă între statele UE a certificatelor de vaccinare şi de testare.

Şi Italia consideră că un astfel de document ar putea deschide mai rapid calea către „activităţi normale”, aşa cum s-a exprimat oficialul responsabil de gestionarea urgenţei sanitare, Domenico Arcuri.

Suedia şi Danemarca au anunţat deja certificate electronice care ar putea permite purtătorilor să călătorească în străinătate, să intre în stabilimente sportive sau culturale ori – în cazul Danemarcei – să ia masa în restaurante.

Şi Suedia vrea să emită paşapoarte digitale pentru persoanele vaccinate antiCOVID

Islanda, care nu este membră a UE, dar are legături cu aceasta ca parte a Spaţiului Schengen, a început să emită certificate digitale în ianuarie, în vederea facilitării deplasărilor internaţionale.

În Estonia, cei care pot dovedi la intrare că sunt vaccinaţi sau deţin un test COVID-19 negativ sunt scutiţi de carantină.

O firmă locală, Guardtime, a început o schemă pilot de certificare, iar ţara colaborează cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru dezvoltarea la nivel internaţional.

Comisia Europeană este în favoarea unui ”certificat de vaccinare european” împotriva COVID-19 iar OMS (Organizația Mondială a Sănătății) susţine certificatele de vaccinare pentru a monitoriza mai bine imunizarea, dar critică ideea utilizării lor ca o condiţie pentru călătorii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement