Actualitate
Patronul Jidvei, Claudiu Necșulescu, în Top 100 Foreign Policy 2011. Nominalizat între cei 100 de oameni importanți ai României
Proprietarul podgoriilor „Jidvei”, Claudiu Necșulescu este unul dintre cei 100 de oameni importanți ai României în anul 2011, conform prestigioasei reviste de politică globală, economie și idei, Foreign Policy, care a alcătuit Top 100 FP România.
Revista a nominalizat 100 de oameni ”care pot mișca lucruri cu puterea ideilor sau a exemplului”. Claudiu Necșulescu a fost apreciat la secțiunea economie pentru ”exportul de vinuri românești în China – cea mai promițătoare piață din lume”. Patronul „Jidvei” împarte această secţiune cu alţi 17 oameni de afaceri de succes din România.
În topul realizat de Foreign Policy se regăseşte şi Regele Mihai – „pentru ideea de moralitate în politică rostită în faţa parlamentarilor români”, preşedintele Traian Băsescu – „pentru apogeul Parteneriatului Strategic cu SUA şi pentru avansul parteneriatului cu Germania”, prinţul Charles – „pentru promovarea internaţională a Transilvaniei şi pentru că a atras atenţia însăşi românilor asupra valorii ei nealterate”, dar şi Mircea Cărtărescu – „pentru că îi este vehiculat numele drept candidat la premiul Nobel pentru literatură”.
Revista Foreign Policy este o marcă a Washingtonpost Newsweek, iar în România franciza este deţinută de Adevărul Holding. Aceasta se adresează celor 15.000 de adevăraţi specialişti şi de viitori specialişti, din politică, administraţie sau armată, afaceri şi universitate, şi altele. Versiunea românească a revistei americane de „politică globală, economie şi idei”, Foreign Policy România aduce publicului românesc analizele şi comentariile celor mai importanţi analişti internaţionali ai momentului, adăugând contribuţiile autorilor români.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
anonim
marți, 20.03.2012 at 09:15
la fel ca Isarescu si ca mai cine?
claudia
joi, 24.05.2012 at 22:52
da,venit in urma cu 13 ani in ardeal dar cum si acum este dumnezeu autoputernic pana unde mai merge nu se impiedeca chiar de nimic
s-au in spatele lui sta S R I,ca in filmele americane.