Eveniment
Patru persoane, sancționate de polițiștii din Alba pentru nerespectarea măsurilor de carantinare
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore, polițiștii din Alba au depistat și sancționat patru persoane care nu au respectat măsura carantinării și trei care nu au respectat măsurile de protecție individuală.
Potrivit IPJ Alba, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 507 persoane aflate în carantină, 131 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 321 de persoane. Alte 19 persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 10 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 47 de terase, restaurante, fastfood-uri, iar reprezentanții acestora au fost informați în legătură cu regulile pe care trebuie să le respecte, în contextul pandemic actual.
Au fost verificate 51 de mijloace de transport persoane, din care 19 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 4 persoane care nu au respectat măsura carantinării și 3 care nu au respectat măsurile de protecție individuală.
Polițiștii recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție și să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Acțiunile de control vor continua.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News