Actualitate
Pediatria din cadrul UPU Alba Iulia a fost dotată cu un aparat de detectare a venelor la copii. Donaţie făcută de o asociație din municipiu
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a primit, ca donație din partea Asociației „Sănătatea Dumneavoastră Preocuparea Noastră”, un aparat de detectare a venelor AccuVain, ce va fi utilizat în Unitatea de Primiri Urgențe în camera de consult pediatric.
Acest dispozitiv, care va fi de folos personalului medical, în cazurile în care se impune recoltare de sânge pentru analize sau în cazul în care trebuie administrate intravenos diferite tratamente copiilor, funcționează cu două lasere.
Unul dintre aceste lasere, cu lumină infraroșie, scoate în evidență hemoglobina din vene. Informația este citită de aparatul care, mai apoi o prelucrează și proiecteză pe zona în care urmează să se facă înțepătura, o altă lumină roșie, cu ajutorul celui de-al doilea laser. Se evidențiază în acest fel un contur clar al venelor.
Aparatul este dotat și cu un braț mobil, care permite asistentului medical să vizualizeze venele în timp de fac abordul venos.
Dispozitivul a costat 32.400 de lei și a fost donat de către Asociaţia „Sănătatea Dumneavoastră Preocuparea Noastră” din Alba Iulia.
sursa: spitalalba.ro
Vezi şi VIDEO: ANCHETA de la spitalul din Alba Iulia, în cazul copilului de 9 luni cu leziuni grave la mână. Mai multe cadre medicale nu au respectat procedurile
Citeşte şi Colegiul Medicilor Alba: Anchetă disciplinară în cazul bebelușului care a suferit leziuni grave la mână din cauza unei branule
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News