Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: ANCHETA de la spitalul din Alba Iulia, în cazul copilului de 9 luni cu leziuni grave la mână. Mai multe cadre medicale nu au respectat procedurile

Publicat

IMG_3545Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a demarat începutul acestei săptămâni o anchetă pentru a stabili cine este vinovat în cazul minorului de 9 luni care a suferit leziuni grave la o mână din cauza unei branule. Potrivit reprezentanților spitalului, mai multe cadre medicale nu au respectat procedurile care trebuiau urmate în acel caz. Managerul spitalului, Nicoleta Coșarcă spune că minorul nu trebuia externat, ci transferat la Cluj pentru un consult și un tratament de specialitate.

În urma incidentului în care un copil de 9 luni s-a ales cu leziuni la mâna dreaptă, după ce a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Alba Iulia, conducerea spitalului a demarat o anchetă și a reluat ce s-a întâmplat de la momentul în care minorul a ajuns la urgențe, în noaptea de 26 septembrie, la ora 2.33  și până când a fost externat.

„Intrarea în urgență a copilului a fost foarte gravă, s-a prezentat cu febră malignă 44,5 grade Celius. În urma consultărilor care s-au derulat ulterior s-a stabilit că a fost vorba despre o otită. Problema cea mai mare la intrarea în UPU a fost starea gravă și convulsiile. S-a intervenit foarte repede, a ajuns la ora 2.33, la 2.45 era deja luat în primire în urgență și au început terapia intensivă și s-a început perfuzia cu anticonfulsivante. S-a montat un cateter intravenos pe mâna dreaptă pe care s-a administrat bicarbonat de sodiu, agocalmin, diazepam, toate acestea pentru a stopa convulsiile. După 30 de minute s-a reușit stabilizarea pacientului, care a fost trimis pentru investigații în radiologie, pentru o radiografie pulmonară și apoi internat pe secția de Pediatrie. În acest timp copilului i s-a mai pus un cateter pe mâna stângă, pentru administrarea altor substanțe. Odată ajuns pe secție s-a constatat că brațul, partea dorsală a mâinii și antebrațul erau tumefiate, dar nu mai avea branulă și avea un aport venos pe cealaltă mână. După câteva zile, pacientul a fost externat, fiind bine în urma tratamentului care i s-a administrat pentru problema cu care s-a prezentat la UPU (nr. – febra și convulsiile) singurul lucru care a rămas a fost acea problemă de la mâna dreaptă. În timpul internării au fost solicitat și domnul doctor Filip de la chirurgie plastică și reparatorie care a consultat pacientul și a avut o minimă intervenție cu recomandări terapeutice; pacientul s-a externat și a fost rechemat pentru control în ambulatoriu de specialitate, dar pentru problemele pentru care s-a prezentat la UPU. Din acest punct de vedere era bine, dar s-a constatat că evoluţia la nivelul mâinii nu era favorabilă și a fost consultat din nou de un medic chirurg din ambulatoriu, care i-a recomandat pansamente şi tratament cu paneocin. Ăsta a fost parcursul din investigațiile pe care le-am avut. Noi am tras concluzia că afecțiunea copilului a fost din cauza insuficientei urmăriri a cateterului. Am constatat lipsa de menționare în foaia de observație a consultului de specialitate chirurgical și lipsa de diagnostic de afecțiunea la nivelul mânii, la externare”, a explicat Dan Crainic, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba.

Nicoleta Coșarcă spune că a analizat toate documentele și urmează să ia o decizie, pentru că este de părere că orice spital trebuie să funcționeze după proceduri, iar în fișa UPU nu se consemnată nimic din punct de vedere al acestui incident, însă la pediatrie este consemnat acest lucru.

Aceasta a mai declarat că, deși la pediatrie s-au urmat toate procedurile, singurul lucru care a rămas neconsemnat a fost consultul medicului chirurg, chemat să observe starea mâinii copilului.

YouTube video

Și la externare au fost greșite procedurile, spune managerul spitalului, pentru că minorul a fost externat fără o scrisoare medicală prin care urma să știe și medicul său de familie despre problemă și modul de urmărire a necrozei și de asemenea nu s-a făcut un transfer conform legii, cu un bilet de trimitre către spitalul din Cluj, ci doar o convorbire telefonică.

„La externare nu există o scrisoare medicală, există doar un bilet de externare în care i se recomandă pacientului să se prezinte în data de 4 la control pentru a se vedea evoluția post internare pentru afecțiunea de bază. Se prezintă în data de 4, doamna doctor vede că nu este în regulă partea necrozată și îi solicită colegului chirurg să se facă manevre specifice, se fac aceste manopere fără a fi consemnate. Chirurgul plastician vede că evoluția nu a fost favorabilă și vorbește cu colega din Cluj pentru a prelua cazul. Decizia este corectă, specialitatea dânsului nu este chirurgie plastică infantilă, deci decizia este corectă, dar copilul nu a fost transferat, ci a plecat pe cont propriu. Dacă s-ar fi consemnat toate aceste lucruri și dacă s-ar fi efectuat transferul în momentul în care am realizat că ne este depășită capacitatea de intervenție, probabil am fi scurtat și suferința copilului și a mamei. Copilul trebuia transferat”, spune Nicoleta Coșarcă.

Conducerea nu a trecut încă la sancționarea celor care se fac vinovați în de incident. Cum vor fi trași la răspundere se va decide în zilele următoare.

Nicoleta Coșarcă a precizat că în acest moment copilul este bine și nu a necesitat încă o grefă de piele pentru rana de la mână.

YouTube video

Reamintim că la Spitalul Judeţean Alba a fost o anchetă internă, după ce un copil de 9 luni a suferit leziuni la o mână, în urma unui tratament primit la unitatea medicală din Alba Iulia. Copilul a ajuns, alături de familie, la o clinică de specialitate din Cluj.

VEZI: Anchetă la Spitalul Judeţean Alba după ce un copil de 9 luni a suferit leziuni grave la o mână, din cauza unei branule

Cazul a fost mediatizat pe reţeaua de socializare, de părinţi care au aflat despre ce s-a întâmplat şi care au criticat modul în care s-a procedat. Potrivit acestora, de vină ar fi personalul medical.

Şi Colegiul Medicilor Alba s-a autosesizat şi a demarat o anchetă disciplinară.

Preşedintele Colegiului Medicilor Alba, medicul chirurg Ioan Susan a declarat pentru Alba24, că din primele date în acest caz nu a fost vorba despre malpraxis, ci despre un incident.

Vezi şi UPDATE Colegiul Medicilor Alba: Anchetă disciplinară în cazul bebelușului care a suferit leziuni grave la mână din cauza unei branule

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. kretzu

    sâmbătă, 15.10.2016 at 00:06

    ce *******. in AB daca ai otita poti ramane infirm pe viata. aici e si „vina” parintilor: noaptea cu febra foarte mare si convulsii nu puteau duce copilul la cj, dar după 2-3 zile, cand au vazut ca este bine cu febra, dar foarte prost cu mana, trebuia sa bata cu pumnu in masa la upu sa-l transfere la cluj. mai ales cand au vazut ca acel asa-zis doctor filip, desi situatia era grava, a avut doar „o minima interventie si recomandari”, iar cel de la upu tot asa, „recomandari” şi baneocin, de parca era o simpla julitura. probabil recomandarile au fost de genu: lasa doamna, ca unii oamani au ajuns mari chiar si numai cu o mana, altii scriu la propriu cu picioarele (pt ca n-au maini), iar hawkins este geniu fara sa-si poata misca nici un muschi. mare lucru o mana… ce-i drept bine ca a scapat cu atat si n-a luat si vreo nosocomiala ca la 9 luni îi era fatală. o sa ajungem sa ne tratam acasa cu vracii sau sa ne mutam toti la cj, buc, tim, is

  2. Andrei

    sâmbătă, 15.10.2016 at 08:51

    Chiar ești atât de naiv să crezi că poți bate cu pumnul în masă și cineva să te bage în seamă?? Dacă menționezi Cj, ori îți vorbesc urat, ori nu îți mai fac nimic și te trimit acasă, sau, dacă insiști cheamă politia si te da afară!

  3. jkl

    duminică, 16.10.2016 at 08:22

    Nesimtiti

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax