Penitenciarele aflate în zona critică a oraşelor, în special cele situate în zonele centrale, ar putea fi mutate în afara acestor localităţi. În acest sens, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat vineri că va iniţia un dialog cu autorităţile locale, judeţene şi cu autorităţile centrale. 

Publicitate

„Penitenciarul din Târgu Mureş a fost construit în 1884 şi este unul din acele şase penitenciare care se află în zona critică a oraşului, zona zero, centrul zero al oraşului. Mai avem la fel în Oradea, în Ploieşti, Satu Mare, Iaşi, Gherla.

Sigur, mai avem încă şase-şapte penitenciare tot în zona centrală, dar nu în zona zero, motiv pentru care am luat foarte în serios discuţia la nivel de Executiv şi la nivel de Minister al Justiţiei, astfel încât în perspectivă să putem deschide un dialog clar cu autorităţile locale, cu autorităţile judeţene şi autorităţile centrale astfel încât să mutăm aceste penitenciare din zona critică în afara oraşului”, a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Mureş, citată de Agerpres.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ministrul consideră că situaţia actuală ridică foarte multe probleme pentru dezvoltarea şi modernizarea oraşelor respective, cu privire la siguranţa cetăţenilor, dar şi pentru extinderea penitenciarelor conform normelor actuale în domeniu.

Ministrul a arătat că îşi doreşte ca sistemul penitenciar să nu mai fie subiect de condamnări la CEDO, în urma sesizărilor făcute de persoanele custodiate şi că există două proiecte de construire a unor penitenciare noi, la Unguriu (Buzău), de 900 de locuri în regim deschis şi semi-deschis, şi celălalt lângă Ploieşti, la Berceni, cu 1.000 de locuri, în regim închis şi maximă siguranţă.

Publicitate

„Sper că până la sfârşitul lunii decembrie vom avea câştigător pentru ambele, motiv pentru care trag nădejde că începutul anului 2024 va însemna demararea acestui proiect mare, cel mai mare proiect de investiţii pentru Ministerul Justiţiei prevăzut pentru anul 2024”, a mai spus Gorghiu.