Pensii 2024. Compania Poșta Română a anunțat data la care distribuie deciziile de recalculare a pensiilor.

”Începând cu data de 16 august, va începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii din țară.

Factorii poștali vor fi prezenți pe teren a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Publicitate

În cadrul acestui proces, poștașii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar.  Vor înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 16 – 30 august 2024”, a anunțat Poșta Română.

Companiza precizează că ”este important ca beneficiarii să fie prezenți la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri”.

PENSII 2024: Cum poţi afla ONLINE ce vechime în muncă ai acumulat şi dacă angajatorul ţi-a plătit contribuţiile pentru pensie

Pensii 2024. Convenția privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii a fost încheiată cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Casa Națională de Pensii Publice, pe baza OUG 89/2024.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a transmis recent că, după deciziile de recalculare, nicio pensie nu va scădea.