Pensii, salarii și concedii pentru cei care îngrijesc membri ai familiei. Raport adoptat de Parlamentul European
Pensii, salarii și concedii pentru cei care îngrijesc membri ai familiei: Eurodeputații au adoptat joi un raport prin care cer crearea unui „statut european al îngrijitorilor”, menit să stabilească standarde minime pentru munca de îngrijire în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Documentul se adresează atât îngrijitorilor profesioniști, precum asistentele sau personalul din centrele sociale și medicale, cât și persoanelor care îngrijesc membri ai familiei fără a fi plătite pentru această activitate.
Parlamentarii europeni susțin că accesul la servicii de îngrijire este „un drept fundamental”, potrivit Mediafax.
În acest context, statele membre trebuie să ia măsuri pentru reducerea inegalităților dintre femei și bărbați în acest domeniu, potrivit Parlamentului European.
Femeile, cele mai afectate de munca de îngrijire neplătită
Potrivit raportului, responsabilitățile de îngrijire continuă să fie asumate în principal de femei.
Datele citate de eurodeputați arată că femeile petrec, în medie, cu 17 ore pe săptămână mai mult decât bărbații pentru activități de îngrijire neplătite.
„Povara îngrijirii cade încă în mod disproporționat asupra femeilor, deși ar trebui să fie responsabilitatea tuturor”, a declarat Eleonora Meleti, raportoare pentru Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European.
Aceasta a precizat că în Uniunea Europeană există aproximativ 6,2 milioane de îngrijitori profesioniști și alte 53 de milioane de persoane care îngrijesc apropiați sau membri ai familiei.
„Raportul de astăzi recunoaște, în sfârșit, îngrijirea ca pilon al societății și economiei noastre, nu ca o muncă invizibilă pe care o considerăm de la sine înțeleasă”, a spus Meleti.
Salarii corecte și sprijin psihologic pentru îngrijitorii profesioniști
Pentru îngrijitorii profesioniști, eurodeputații cer condiții mai bune de muncă, salarii corecte, sprijin psihologic și programe de lucru flexibile.
Raportul atrage atenția că munca de îngrijire este încă subevaluată și subfinanțată în Europa, deși are un rol esențial pentru funcționarea societății și a economiei.
Rosa Estaràs Ferragut, raportoare pentru Comisia pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen, a afirmat că „serviciile de îngrijire accesibile și de calitate sunt un drept pentru toată lumea”.
Pensii, salarii și concedii pentru cei care îngrijesc membri ai familiei
În cazul persoanelor care au grijă de membri ai familiei, eurodeputații solicită măsuri care să le permită adaptarea programului de muncă și accesul la concedii speciale.
„Vrem condiții de muncă flexibile și concedii pentru persoanele care îngrijesc membri ai familiei”, a transmis Eleonora Meleti.
Măsurile ar urma să vizeze persoanele care îngrijesc copii, rude bolnave, vârstnici sau persoane dependente.
Campanii pentru implicarea bărbaților
Raportul propune și campanii prin care bărbații să fie încurajați să se implice mai mult în îngrijirea copiilor sau a rudelor dependente.
Scopul este reducerea diferențelor dintre femei și bărbați pe piața muncii, în condițiile în care responsabilitățile familiale afectează adesea parcursul profesional al femeilor.
Ce nu este clar încă
Raportul adoptat de eurodeputați vorbește despre drepturi și sprijin pentru îngrijitori, însă nu detaliază modul în care aceste măsuri ar urma să fie aplicate concret în fiecare stat membru.
Nu este clar, de exemplu, dacă statele vor fi obligate să asigure servicii temporare de înlocuire pentru îngrijitorii care își iau concediu sau beneficiază de timp liber.
Aceste aspecte ar urma să fie clarificate în următoarea etapă.
Pact european pentru îngrijire, din 2027
Comisia Europeană intenționează să prezinte în 2027 un „pact european pentru îngrijire”.
Documentul ar urma să includă măsuri pentru reducerea diferențelor dintre femei și bărbați în domeniul îngrijirii și pentru sprijinirea persoanelor care au grijă de copii, rude bolnave sau vârstnici.
Pactul ar trebui să clarifice și modul concret în care măsurile propuse de Parlamentul European pot fi puse în practică în statele membre.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)