Connect with us
Advertisement

Economie

PENSIILE și indemnizațiile sociale încasate necuvenit NU SE MAI RECUPEREAZĂ. Legea amnistiei pentru pensionari promulgată

Publicat

Pensiile și indemnizațiile sociale încasate necuvenit NU SE MAI RECUPEREAZĂ. Legea, care aduce o adevărată amnistie pentru pensionari și alte categorii, a fost promulgată de Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea potrivit căreia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari şi indemnizație pentru însoțitor, potrivit Agerpres.

Astfel, pensionarii nu mai trebuie să dea banii înapoi. De altfel, actul normativ vizează asigurarea unei forme de protecție a pensionarilor, indiferent de categoria de pensie de care aceștia beneficiază, în situația emiterii unor decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit ulterior datei de 1 octombrie 2014, precum şi sub condiţia nereţinerii culpei beneficiarilor în raport cu modul de generare a debitului.

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează”, prevede legea.

Scutirea de la plata acestor debite se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul la momentul constatării existenţei debitelor.

Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, conform prevederilor prezentei legi.

Legea intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. John Doe

    miercuri, 20.11.2024 at 06:26

    Prin derogare, adică prin nerespectarea legii, unii hoți aproba furaciunea altor hoți.

  2. Rezervistul batjocorit

    miercuri, 20.11.2024 at 21:36

    Pensionarii militari din nou batjocoriți
    Discriminare între categorii de pensionari
    Pensionarii militari nu sunt incluși și nu beneficiază de prevederile legii.
    Păcat!
    Războiul ne bate la ușă și conducătorii țării îi batjocoresc pe militari, iarăși ? A câta oară?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement