Connect with us
Advertisement

Eveniment

Persoanele care donează sânge vor primi reduceri la plata impozitelor locale. Care sunt condițiile. Legea intră în vigoare

Publicat

Persoanele care donează sânge vor primi reduceri la plata impozitelor locale. Legea intră în vigoare în 6 aprilie. Sunt prevăzute unele condiții pentru acordarea acestor facilități.

Legea 74/2024 a fost adoptată de Parlament în 5 martie, promulgată în 2 aprilie și publicată în Monitorul Oficial, în 3 aprilie. Aceasta aduce modificări Codului Fiscal.

Autoritățile locale vor putea hotărî aplicarea unor reduceri la impozitele pe clădiri și terenuri, persoanelor care donează sânge. Condiția este ca acestea să facă dovada că au donat sânge de cel puțin trei ori, într-un an calendaristic.

”Reducerea aplicată poate fi cumulată cu bonificația de 10%, acordată celor care achită anticipat”, a precizat deputatul de Alba, Florin Roman, inițiator al legii.

Reduceri la impozite pentru donatorii de sânge. Modificarea din lege

Legea 74/2024 aduce modificări Codului Fiscal, astfel:

Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe clădiri, pentru persoanele fizice care

  • au în proprietate o clădire situată în România
  • fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic

Normele privind admisibilitatea donatorilor de sânge şi de componente sanguine umane, stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, se aplică în mod corespunzător.

Persoanele cu dizabilităţi pot beneficia de aceeaşi reducere procentuală a impozitului pe clădiri.

Reducerea se poate cumula cu bonificaţia acordată în condiţiile art. 462 alin. (2) şi se aplică diferenţei rezultate în urma scăderii bonificaţiei din impozitul datorat.

În aceleași condiții, pot fi decise reduceri procentuale a impozitului pe teren.

Reducerea de la plata impozitului se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.

Procentul reducerii, precum şi documentele justificative necesare dovedirii efectuării numărului minim de donări de sânge se stipulează în cuprinsul hotărârii de consiliu local care instituie reducerea impozitului.

Reduceri la impozite pentru donatorii de sânge. De ce a fost propusă facilitatea

Nivelul donării de sânge este cel puțin de două ori mai mic decât necesarul la nivelul spitalelor, pentru pacienți, se arată în nota de fundamendare a legii.

Situația a fost evidențiată, în contextul în care au fost organizate campanii numeroase pentru promovarea donării de sânge și componente sanguine.

Conform datelor centralizare de Ministerul Sănătății, în anul 2022 erau înregistrați 319.926 donatpri de sânge, adică 1,8% din populația țării.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement