Connect with us
Advertisement

Actualitate

Peste 10.000 de abecedare digitale vor fi retrase din școli, în urma unei decizii la Curtea de Apel București. Precizări de la Ministerul Educației

Publicat

abecedar clasa I Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea contractului dintre Ministerul Educaţiei şi Siveco-Litera, concluzionând că nu s-au îndeplinit procedurile necesare pentru atribuirea contractului. Astfel, abecedarele digitale, care au ajuns la elevi în urmă cu aproximativ o lună, vor fi retrase. Ministerul Educației precizează că sunt vizate aproximativ 6% din exemplarele contractate pentru anul şcolar în curs. Mai precis este vorba despre aproximativ 12.000 de abecedare pentru clasa I, editate de Litera, în colaborare cu Siveco.

Curtea de Apel a admis astfel, în parte, contestaţia formulată de o altă firmă care a participat la licitaţia de atribuire a contractului.

În primăvara lui 2014, MEN a lansat licitația privind achiziția de manuale școlare, iar în 4 august au fost anunțate câștigătoare firmele CD Press SRL și SIVECO. Mai multe edituri au contestat rezultatul la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Atunci, Federația Editorilor a depus la DNA o plângere în care a acuzat MEN de trucarea licitației.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) transmite într-un comunicat următoarele precizări:

Ministerul “a luat act de minuta şedinţei de judecată din data de 26 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti prin care se soluţionează plângerea formulată de către Asocierea Akademos Art S.R.L. – Agenţie Difuzare Carte S.R.L. Respectiva plângere a avut ca obiect anularea comunicării nr. 2.232/16.12.2014, a raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a comunicărilor prin care ceilalţi participanţi au fost declaraţi câştigători la licitaţia pentru achiziţia de manuale organizată de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, dar şi reevaluarea ofertelor.

În raport cu solicitările contestatarei, instanţa a dispus următoarele: <Admite în parte plângerea. Modifică în parte decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) atacată. Anulează în parte comunicarea nr. 2.232 din data de 16.12.2014 şi raportul procedurii, doar în ceea ce priveşte declararea ca admisibilă şi câştigătoare a ofertei Asocierii Grup Media Litera SRL – Grup Editorial Litera SRL – SC Siveco Romania SA.Respinge cererea de intervenţie accesorie a asocierii din urmă. Menţine în rest decizia CNSC. Respinge în rest plângerea.>

Din formulare reiese că instanţa menţine comunicarea menţionată anterior pentru celelalte 5 oferte declarate câştigătoare şi că raportul procedurii nu este anulat decât în ceea ce priveşte oferta Asocierii Grup Media Litera S.R.L. – Grup Editorial Litera S.R.L.- SC Siveco Romania S.A., fiind astfel vizate aproximativ 6% din exemplarele contractate pentru anul şcolar în curs.

Prin urmare, MECS va dispune toate măsurile legale care se impun după ce va primi comunicarea hotărârii motivate a instanţei de judecată.

Menţionăm că rezultatele licitaţiei pentru achiziţia de manuale pentru clasele I şi a II-a au fost stabilite cu respectarea OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Potrivit acestui act normativ, autoritatea contractantă îşi asumă deciziile stabilite de Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în urma soluţionării contestaţiilor depuse de părţile implicate.

Reafirmăm faptul că deciziile Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice în acest proces de achiziţie a noilor manuale au avut întotdeauna în vedere doar măsuri în interesul copiilor, măsuri care să asigure un învăţământ modern, de calitate”.

AICI, abecedarele.

surse: realitatea.net, edu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement