Connect with us
Advertisement

Actualitate

Peste 150 de pietoni amendaţi de Poliţia Rutieră Alba, într-o zi. Nici şoferii nu au scăpat de sancţiuni

Publicat

În cadrul unei acţiuni derulate marţi în judeţul Alba, poliţiştii au amendat peste 150 de pietoni care s-au angajat în traversări neregulamentare. Au fost reţinute şi 12 permise de conducere.

Potrivit IPJ Alba, în 20 februarie, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost depistaţi 153 de pietoni care s-au angajat în traversări neregulamentare şi 6 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor.

Alţi 115 participanţi la traficul rutier au fost sancţionaţi contravenţional pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Au fost reţinute 12 permise de conducere, iar valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 39.730 lei.

Pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă pietonilor:

Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!

La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!

Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul ca atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa fiți mai prudenți!

Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol! Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!

Când traversezi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați.

Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!

Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.

Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement