Connect with us
Advertisement

Eveniment

Peste 160 de polițiști din Alba vor acționa zilnic în minivacanța de Ziua Copilului și Rusalii. Recomandări pentru cetățeni

Publicat

Pentru perioada 1 – 5 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a suplimentat efectivele, iar peste 160 de polițiștii vor acționa, zilnic, pentru asigurarea desfășurării în condiții de deplină ordine și siguranță publică a minivacanței prilejuită de Ziua Internațională a Copilului și de Sărbătoarea Rusaliilor ortodoxe și greco-catolice.

În activități, vor fi antrenați polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalității economice, arme explozivi și substanțe periculoase și cei de la transporturi, care vor folosi, în medie, 80 de autospeciale și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor negative și menținerea climatului de siguranță publică.

În cazul unor situații deosebite, luptătorii de la acțiuni speciale vor fi pregătiți să intervină.

Va fi asigurată prezența activă în proximitatea lăcașurilor de cult precum și în locurile unde sunt planificate a se desfășura manifestări publice.

În ceea ce privește siguranța traficului rutier, va fi asigurată o prezență activă a echipajelor de poliție pe principalele drumuri naționale, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens.

Vor fi organizate acțiuni de combatere a conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor, iar pentru combaterea excesului de viteză și prevenirea accidentelor rutiere, zilnic, vor fi folosite, la capacitate maximă, 11 aparate radar.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, 1 Iunie, polițiștii vor participa, alături de ceilalți reprezentați ai instituțiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autorități locale la o serie de manifestări organizate special pentru cei mici.

”Vă invităm, așadar, să îi aduceți pe cei mici aici, în Piața Cetății din Alba Iulia, joi, începând cu ora 10:00, pentru a fi alături de noi.

Totodată, polițiștii din Blaj și Zlatna vor lua parte la astfel de acțiuni, organizate la nivel local.

Stimați cetățeni, în contextul acestei minivacanțe, venim în întâmpinarea dumneavoastră cu câteva recomandări:

  • Nu vă lăsați copiii nesupravegheați! Învățați-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră și că trebuie să spună întotdeauna unde și cu cine pleacă; De asemenea, învățați-i cum să reacționeze în situația în care se rătăcesc, asigurați-vă că aceștia cunosc numele complet al părinților, numărul de telefon, precum și adresa de domiciliu;
  • Protejați-vă bunurile personale;
  • Nu consumați băuturi alcoolice în exces și nu vă lăsați antrenați în conflicte;
  • Nu conduceți autovehicule, dacă ați consumat alcool;
  • Fiți prudenți în trafic, respectați regulile de circulație și dați dovadă de politețe rutieră!
  • În caz de nevoie, sunați la 112!”, potrivit IPJ Alba.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement