Connect with us
Advertisement

Eveniment

Peste 200 de contestații în Alba, după afișarea notelor la Evaluarea Națională 2018. Rezultatele finale, sâmbătă

Publicat

Aproape 230  de contestaţii au fost înregistrate în acest an după publicarea rezultatelor la probele de Evaluare Naţională 2018 în judeţul Alba. Un număr de 89 de elevi nu au fost mulţumiţi de notele primite la Limba şi literatura română şi alţi 134 au formulat contestaţii la Matematică. Lucrările vizate vor fi recorectate, iar în 23 iunie vor fi cunoscute rezultatele finale.

VEZI: REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018 în ALBA: Notele elevilor, publicate de Ministerul Educaţiei. LISTELE

În urma rezultatelor publicate, la proba de Limba și literatura română au fost depuse 89 de contestații, la Matematică – 134, iar la limba maternă – 6 contestații, potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ Alba, Daniel Fonoage.

Comisiile de contestaţii judetene reevaluează lucrările primite şi acordă note lucrărilor contestate, conform baremelor de evaluare pentru probele scrise.

Dupa terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizeaza notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o altă comisie, formată din profesori cu experienţă, altii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi de notare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.

Pentru lucrările care au primit iniţial o notă finală mai mică decât 9,50, nota definitivă a lucrării este cea acordată de comisia de contestaţii, dacă între nota iniţială şi nota obţinută la reevaluare este o diferenţă de cel putin 0,50 puncte.

VEZI: Judeţul ALBA pe locul 6 în clasamentul naţional, după notele obținute de elevi la Evaluarea Națională 2018

Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă a lucrării este nota iniţială, acordată în centrul zonal de evaluare.

Pentru lucrările care au primit iniţial o notă finală cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de comisia de contestaţii, în urma reevaluării.

Nota definitivă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement