Connect with us
Advertisement

Actualitate

Peste 300 de radare pe şoselele din România şi monitorizarea traficului rutier cu elicoptere, de Paşti

Publicat

Poliția Română transmite că peste 8.400 de poliţişti vor fi în stradă, în perioada Sărbătorilor Pascale și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și salvarea de vieți.

„Experienţa anilor trecuţi ne-a demonstrat faptul că multe persoane aleg să petreacă Paştele în afara localităţii de domiciliu. Din această perspectivă, recomandăm cetăţenilor luarea unor măsuri preventive la plecarea în vacanţă şi atenţie sporită în trafic. Poliţia Rutieră va acţiona în teren cu peste 300 de aparate radar şi va beneficia inclusiv de suportul aerian al elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie, care vor monitoriza traficul de pe raza judeţelor Arad, Bihor şi de pe DN1, DN2, DN5, DN6, DN7, A1 şi A2”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

În perioada 6-9 aprilie, 8.482 de poliţişti vor acţiona, zilnic, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice, transmite IGPR.

În fiecare zi, 5.551 de patrule de siguranţă publică, dintre care 396 pedestre şi 3.118 auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

În perioada menţionată, sunt preconizate 194 de manifestări religioase, cultural – artistice și sportive de amploare (cu participarea a peste 1.000 de persoane), pe raza a 33 de judeţe şi a municipiului Bucureşti, în 194 de locaţii, la care vor participa aproximativ 348.400 de persoane.

Pe principalele drumuri naționale și autostrăzi vor fi prezenți, zilnic, 1.376 polițiști rutieri, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult și a stațiunilor turistice.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi 314 de aparate radar, în întreaga țară, inclusiv echipamentele de ultimă generație (dispozitivele True Cam).

Poliţiştii de la transporturi vor patrula în 288 de trenuri de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi în 264 de staţii şi triaje de cale ferată, în 13 aerogări şi 26 porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement