Connect with us
Publicitate

Economie

Peste 450.000.000 de dolari pentru „Cupru Min” din exploatare, în următorii 7 ani. 40 de milioane de euro pentru investiţii

Publicat

În urma contractului de achiziție a concentratului de cupru de la Cupru Min, ce va fi licitat în data de 15 octombrie, cu o durată de 7 ani, societatea ar urma să încaseze aproximativ 455.400.000 dolari. Aceasta este estimarea făcută publică joi de către secretarul de stat în Ministerul Economiei, Bogdan Badea, într-o conferință la sediul PNL Alba. Investitorul care va câștiga licitația va avea obligația ca, în 15 zile, să depună suma de 40 de milioane de euro, pentru investiții de mediu, retehnologizare și decopertare.

„În acest moment se derulează o procedură de atragere de investitori. Am ajuns la concluzia că, devreme ce în această fază societatea nu implementează investiții, să nu se meargă pe o formă de privatizare, am decis să se meargă pe o procedură de atragere de investiții. În momentul de față s-a stabilit la nivelul societății un necesar de investiții pe următorii trei ani, de 40 de milioane de euro. Este vorba despre investiții de mediu, de retehnologizare, de decopertare”, a spus Bogdan Badea.

La Cupru Min, nu au mai fost făcute investiții de acest gen de aproximativ 7 ani, fapt care ar fi dus la o blocare a activității societății în maxim un an și jumătate, potrivit lui Badea.

„În prezent, au fost depuse documentele de calificare pentru a intra în etapa de ofertă preliminară și negociere și ulterior ofertă finală. Am dorit ca la această procedură să participe firme cu expertiză și cu forță financiară reală, care să aibă capacitatea să asigure aceste sume de bani. S-au luat o serie de măsuri în ceea ce privește garanțiile: oferta finală va fi însoțită de o scrisoare de garanție, pe toți cei 40 de milioane, astfel încât să nu avem surpriza ca investitorul să nu aibă bani și să nu poată să furnizeze la timp sau alte situații care s-au mai întâmplat în România”, a spus Badea.

Citiți și:

15 octombrie: Licitația pentru producția „Cupru Min” Abrud. Câștigătorul va avea contract pe o perioadă de șapte ani

Din estimările Ministerului Economiei, din exploatarea de la Cupru Min va rezulta o cantitate de 330.000 de tone de materie primă. O tonă de concentrat conține aproximativ 200 kg de cupru. Pragul minim pe care investitorul îl va plăti pentru fiecare tonă de cupru va fi 6.900 de dolari pe tonă, preț raportat la bursa de metale de la Londra în ultimii 5 ani.

„Noi estimăm o cantitate de concentrat de cupru de peste 330.000 de tone pe an, iar fiecare tonă de concentrat conține aproximativ 200 de tone de cupru. Cei 40 de milioane de euro constituie un avans de vânzare, în baza unui contract de vânzare de concentrat de cupru, diferența sigur fiind plătită pe baza unei formule de calcul care se raportează la prețul cuprului la bursa de metale de la Londra”.

Contractul va fi semnat pe 7 ani. „Am plecat de la un preț minim de 6.900 de dolari. Investitorii pleacă de la acest prag minim și garantează că în toți acești 7 ani, nu vor plăti mai puțin de 6.900 de dolari pe tona de cupru”, a precizat Badea.

Bogdan Badea: „Nu am identificat pericole ecologice”

„Nu am identificat pericole ecologice. Acolo avem o problemă legată de ploi, care determină o leșiere bacteriană și infiltrarea unui acid sulfuric în concentrații foarte mici în anumite zone. Pentru asta am prevăzut ca pe traseul de evacuare să se amplaseze o stație care să extragă toate aceste componente din apa care rezultă și care este capabilă să facă cupru electrolitic. Adică, dacă în sterilul care se duce spre iazul de decantare există o cantitate mică de cupru alături de alte substanțe, ele vor fi prelucrate în respectiva stație și va rezulta acest cupru electrolititc, în cantitate foarte mică. Toată această procedură face ca cele trei zone colorate din iazul de decantare a apei să dispară, iar întreaga apă care intră acolo va fi apă curată”, a mai declarat Bogdan Badea.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. mecanic

    joi, 05.09.2013 at 20:43

    Cine a spus asa tampenii…cum sa produci 330000 t de concentrat cupru pe an si sa fie in 1to. de concentrat …200to. cupru??/ O inebunit …lupu…..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate