Eveniment
Peste 60 de șoferi testați pentru alcool sau droguri la volan în Alba, în ultimele 24 de ore. Câți au rămas fără permis
Peste 60 de șoferi au fost testați pentru alcool sau droguri la volan în Alba, în ultimele 24 de ore. Polițiștii și jandarmii au dat amenzi de peste 50.000 de lei după acțiuni organizate în sistem integrat.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 651 de verificări de persoane și 477 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 186 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 51.507 de lei, potrivit IPJ Alba.
Au fost efectuate 68 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Au fost reținute 6 permise de conducere unor conducători auto care au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News